Acordul SEE a intrat in vigoare in ianuarie 1994, acoperind in prezent 27 de state membre UE si trei tari membre ale Acordului European de Liber Schimb (AELS) – Islanda, Liechtenstein si Norvegia. Acordul reprezinta cel mai cuprinzator acord international la care Norvegia este parte.
Accesul la Piata interna UE
Acordul SEE permite Norvegiei sa participe la Piata Interna Comuna a UE si respectiv cele patru libertati: libera miscare a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor si a capitalului. Aceasta presupune, de exemplu, ca un produs care a fost admis intr-una din tarile UE prin legislatia comunitara este, ca regula generala, un produs legal in toate celelalte state membre. Forta de munca si studentii proveniti din celelalte tari membre SEE au dreptul de a beneficia de acelasi tratament ca si cetatenii din tara gazda, spre exemplu in ceea ce priveste drepturile la asistenta sociala si recunoasterea calificarilor dobandite.
Armonizarea legislatiei
Armonizarea legislatiei este esentiala pentru functionarea pietei europene. Pe masura ce UE adopta noi masuri legislative pentru piata interna, aceastea sunt incorporate si in legislatia norvegiana. Decizia de a incorpora legislatia europeana in Acordul SEE este luata de catre Consiliul Comun SEE, din care fac parte tarile membre AELS si Comisia Europeana. Toata legislatia europeana trebuie, de asemenea, incorporata si in legislatia nationala a fiecarei tari membre. Pana in iunie 2010, Norvegia a incorporat circa 7 000 de acte normative ale UE care sunt incluse in Acordul SEE si, acum, in legislatia norvegiana.
Sprijin norvegian pentru dezvoltare in Europa
Inca de la inceput, in cadrul Acordului SEE a fost prevazut sprijin financiar din partea tarilor membre SEE AELS printr-un sistem de finantari nerambursabile in scopul promovarii dezvoltarii economice si sociale in tarile mai sarace UE . Acest program de granturi a fost extins considerabil din momentul in care Acordul a fost semnat si pana in prezent. Prin cele doua scheme de granturi existente, Granturile SEE si cele Norvegiene, Norvegia ofera suma de 347 milioane de Euro pe an pentru dezvoltare si investitii in tarile beneficiare pana in anul 2014. Statele beneficiare sunt responsabile pentru a propune proiecte spre finantare, precum si pentru implementarea si urmarirea acestora. Domeniile prioritare in care se finanteaza proiecte sunt protectia mediului, dezvoltare durabila, conservarea patrimoniului cultural, educatie si cercetare, control mai eficient al frontierelor, intarirea sistemului juridic, protectia copilului si sanatate. Pe langa reducerea disparitatilor sociale si economice in interiorul SEE, cele doua programe de granturi promoveaza, totodata, cooperarea stransa intre Norvegia si tarile beneficiare.