OSCE

Norvegia a fost unul dintre membrii fondatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Organizaţia a fost înfiinţată în 1975 la Helsinki, sub denumirea de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, dar s-a extins mult de atunci, cuprinzând în prezent 55 de state membre din Europa, America de Nord şi întreaga zonă CSI. Ca multe alte organizaţii internaţionale, şi OSCE a cunoscut o serie de schimbări radicale după căderea Zidului Berlinului, iar la începutul anilor ’90 au apărut noi oportunităţi de dezvoltare în cadrul sferelor sale de influenţă. Alături de ONU, UE şi NATO, OSCE s-a implicat în reconstrucţia Balcanilor, a Europei de Est şi a zonei CSI.

Angajamentul Norvegiei în cadrul OSCE se bazează pe dorinţa de a uni Estul cu Vestul şi de a sprijini securitatea şi dezvoltarea democratică în toate ţările din zona Organizaţiei, de la Vancouver la Vladivostok. OSCE este în primul rând un instrument prin care se asigură pacea, stabilitatea şi cooperarea strânsă între diferitele state membre. Eforturile Norvegiei în cadrul OSCE au atins un punct culminant în perioada în care s-a aflat la preşedinţia organizaţiei, în 1999. Principala preocupare în timpul preşedinţiei Norvegiei a constituit-o criza din Kosovo. În plus, pe lângă activităţi extinse în cadrul celor trei dimensiuni ale OSCE (politico-militară, umană şi economică şi de mediu), Norvegia a pledat pentru coordonarea mai strânsă a acestor eforturi în vederea obţinerii unor efecte sinergice.

Norvegia îşi menţine de mulţi ani o poziţie politică vizibilă în cadrul OSCE şi va continua în aceeaşi direcţie şi în viitor. Unul din principalele motive care stau la baza acestei atitudini este faptul că OSCE reprezintă, poate, singura arenă politică unde aproape toate ţările din Eurasia şi din America de Nord se reunesc şi discută, de pe poziţii egale, chestiuni cheie privind securitatea, stabilitatea şi dezvoltarea în cadrul acestei arii geografice extinse. În contextul OSCE, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Rusia sunt parteneri egali. Numărul mare de membri ai OSCE asigură, de asemenea, faptul că toate statele care doresc în mod activ să transforme societăţile lor în societăţi mai democratice, mai stabile, mai paşnice şi mai prospere primesc asistenţă şi informaţii în acest sens. Norvegia doreşte să contribuie pe cât de mult posibil la acest proces important, atât în termeni politici cât şi prin susţinerea unor proiecte concrete.


sursa Pagină realizată de Ministerul Norvegian de Externe   |   participare în reţea   |   print