Norvegia este membră NATO de la crearea Alianţei, în 1949 la Washington. Scopul NATO este acela de a asigura securitatea, libertatea şi independenţa statelor membre, şi de a promova principiile democraţiei şi dezvoltarea instituţiilor democratice în zona Atlanticului de Nord.
În aprilie 2004 la grupul statelor membre NATO s-au adăugat încă şapte ţări - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia, ajungându-se astfel la 26. Aceasta este a doua extindere NATO care a inclus ţări foste membre ale Pactului de la Varşovia. Prima dată s-a întâmplat în 1999, atunci când Republica Cehă, Ungaria şi Polonia au devenit membre. Norvegia s-a implicat activ pentru ca noile state să fie cât mai pregătite pentru a deveni membre.
Summit-ul de la Riga al şefilor de stat şi guvern ai statelor membre, care a avut loc din 28 în 29 noiembrie 2006, a avut ca rol consolidarea şi sprijinirea dezvoltării NATO. Cele mai importante subiecte de discuţie, pe lângă situaţia din Afganistan, au fost anunţul că Forţa de Răspuns a NATO (NRF) a devenit pe deplin operaţională şi includerea Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului în programul Parteneriatului pentru Pace (PfP).
Managementul crizelor
De la mijlocul anilor 90, Alianţa a devenit tot mai implicată în managementul crizelor, mai întâi în Balcani, dar apoi şi în afara Europei. În august 2003, NATO a preluat responsabilitatea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din Afganistan. A fost prima dată când Alianţa s-a angajat în operaţiuni militare în afara Europei. În prezent, ISAF este cea mai mare operaţiune NATO.
NATO conduce operaţiunile din Kosovo (KFOR) şi a condus operaţiunile din Bosnia şi Herţegovina (SFOR) până în decembrie 2004, când UE (EUFOR) le-a preluat. NATO a fost de asemenea implicată în promovarea stabilităţii şi cooperării regionale în alte ţări din regiune. Albania, Croaţia şi Macedonia participă în prezent la programul de pregătire pentru aderare al Alianţei (MAP – Planul de Acţiune pentru Aderare), în timp ce Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru au aderat la programul PfP la Summit-ul de la Riga.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite au dus la prima declaraţie în baza Articolului 5 (răspuns colectiv la un atac împotriva unui stat membru) din istoria NATO. De atunci, lupta împotriva terorismului internaţional şi proliferării armelor de distrugere în masă s-au aflat în centrul preocupărilor Alianţei. Aceasta a dus la rândul său la o reformă cuprinzătoare a Alianţei, inclusiv la reorganizarea capacităţilor ei de apărare militare.
În iulie 2004 NATO a organizat o misiune de antrenament în Irak (NTM-I), pentru a oferi asistenţă la pregătirea forţelor de securitate irakiene. Programa include instruirea cu privire la valorile pe care ar trebui să le aibă forţele armate controlate democratic. Din iulie 2005, NATO a oferit de asemenea suport organizaţional şi de transport operaţiunilor de menţinere a păcii din Darfur, care sunt conduse de Uniunea Africană (AU).
Cooperare cu statele partenere
NATO are un program cuprinzător de abordare şi cooperare cu ţările partenere din Europa, Caucaz şi Asia Centrală. NATO cooperează de asemenea îndeaproape cu Rusia şi Ucraina. În plus, NATO poartă dialoguri cu şapte ţări situate în jurul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia) şi patru ţări din Orientul Mijlociu (Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Bahrain)
Scopul acestor dialoguri este de a întări cooperarea practică în domeniul stabilităţii şi securităţii regionale. Din cauza deosebirilor dintre aceste ţări şi, nu în ultimul rând, a ambiţiilor lor diferite în ceea ce priveşte cooperare cu NATO, Alianţa creează iniţiative de cooperare pe măsura nevoilor fiecărei ţări, în măsura în care este posibil.
Actualul Secretar General al NATO este Jaap de Hoop Scheffer, fost ministru al afacerilor externe în Olanda.