Magnatul industrial suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei, este iniţiatorul Premiului Nobel pentru Pace. La vremea morţii sale, imperiul lui Nobel era format dintr-o reţea de aproape o sută de fabrici şi suedezul era unul din cei mai bogaţi oameni din lume. Necăsătorit şi fără copii, Nobel a întocmit un testament în care cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar. Dobânzile rezultate urmau să fie acordate în fiecare an „celor care, în anul anterior, au făcut cele mai bune lucruri pentru umanitate”. Premiile Nobel pentru literatură, fizică, chimie şi medicină urmau să fie acordate de instituţii suedeze, dar onoarea de a conferi cel de-al cincilea premiu, Premiul Nobel pentru Pace, i-a revenit unui comitet independent ce urma să fie numit de Adunarea Naţională norvegiană, Storting.
Nobel a ales Norvegia din mai multe motive. Suedia şi Norvegia se aflau încă în uniune când şi-a scris el testamentul, iar Storting-ul demonstrase, prin politici practice, susţinerea pe care o acorda ideilor moderne despre pace, cum ar fi dezarmarea şi arbitrarea pentru a preveni escaladarea conflictelor.
Storting-ul a acceptat condiţiile din testament şi a trecut rapid la acţiune. Primii cinci membri ai Comitetului Nobel Norvegian au fost numiţi în 1898, iar în 1901 Comitetul i-a ales pe fondatorul Crucii Roşii, Henry Dunant din Elveţia, şi pe activistul pentru pace Frédéric Passy din Franţa drept primii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace din lume.
Organizarea activităţilor norvegiene legate de Premiul Nobel
Storting numeşte cei cinci membri ai Comitetului Nobel Norvegian, dar Comitetul acţionează ca o entitate complet autonomă. Persoanele alese să îndeplinească această sarcină prestigioasă sunt de obicei foşti parlamentari sau bărbaţi şi femei care au jucat în alt fel un rol proeminent în societate.
Institutul Nobel din Norvegia a fost fondat în 1904. Institutul este condus de un director, care îndeplineşte şi funcţia de secretar al Comitetului Nobel. Principala sarcină a Institutului este să adune informaţii despre nominalizaţii la Premiul pentru Pace, astfel încât Comitetul să poată alege în cunoştinţă de cauză.
Termenul limită de nominalizare a candidaţilor este data de 1 februarie a fiecărui an şi doar anumite persoane au dreptul să prezinte candidaturi. Imediat după încheierea procesului de nominalizare, Comitetul Nobel se reuneşte cu secretarul pentru a întocmi lista candidaţilor eligibili. Apoi, consilierii Comitetului şi alţi experţi redactează rapoarte detaliate despre fiecare candidat, pe baza cărora Comitetul urmează să delibereze.
Comitetul Nobel anunţă numele candidatului câştigător la mijlocul lunii octombrie. Premiul pentru Pace poate fi acordat atât individual, cât şi unor organizaţii. De asemenea, Premiul poate fi acordat unui număr maxim de trei candidaţi, care trebuie să fie toţi asociaţi aceleiaşi cauze. Ceremonia oficială de decernare a premiului are loc la Primăria oraşului Oslo în data de 10 decembrie, când se aniversează moartea lui Nobel. Laureatul primeşte o medalie de aur, o diplomă şi un premiu substanţial în bani, care în 2004 a fost de 10 milioane SEK (coroane suedeze).
Puterea Premiului pentru Pace
Premiul Nobel pentru Pace ocupă o poziţie unică, în ciuda competiţiei reprezentate de câteva sute de alte premii asemănătoare. The Oxford Dictionary of Contemporary World History (Dicţionarul Oxford de Istorie Contemporană a Lumii) îl numeşte „Cel mai prestigios premiu din lume, acordat pentru salvgardarea păcii”.
Această poziţie poate fi explicată de mai mulţi factori. Premiul este deja consacrat şi implică o recompensă financiară considerabilă. Mai mult, face parte din familia Premiilor Nobel, care au o istorie comună de prestigiu pe plan internaţional. Deciziile Comitetului Nobel din Norvegia reflectă valorile liberale occidentale şi doar foarte puţine dintre ele au avut un impact negativ asupra renumelui internaţional al Premiului pentru Pace. În plus, Comitetul a demonstrat întotdeauna o abordare flexibilă a conceptului de pace şi a dat o interpretare extinsă testamentului lui Alfred Nobel. În ultimele decenii, Comitetul s-a străduit tot mai mult să se asigure că Premiul pentru Pace are într-adevăr o dimensiune globală şi a încercat să aducă laolaltă principalele părţi implicate în conflicte, de pildă în Orientul Mijlociu şi în Irlanda de Nord, într-un efort de promovare a procesului de pace.