Norvegia este un producător foarte important de hidro-energie. Aproape o treime din această energie se foloseşte la producţia de metale, produse chimice, petrochimice, minerale, hârtie şi pastă de hârtie. Industria de prelucrare este cel mai mare sector exportator al Norvegiei, dintre cele situate pe teritoriul ţării. Utilizarea aproape în exclusivitate a hidro-energiei permite operarea mai economică şi mai puţin poluantă a instalaţiilor respective decât în majoritatea celorlalte ţări.
Metale
Norvegia este un important furnizor mondial de metale ca aluminiul, magneziul şi feroaliajele, şi este unul din cei mai mari producători şi exportatori de aluminiu primar din lume. Semifabricatele din aluminiu sunt utilizate de către consumatorii finali în domenii cum ar fi construcţiile, transportul şi ambalajele. Feroaliajele ca ferosiliciul, feromanganul şi ferocromul sunt utilizate în principal la producerea oţelului. Norvegia produce, de asemenea, aliaje, zinc, nichel şi cupru.
Produse chimice
Construit de Norsk Hydro, primul complex hidro-energetic de mari dimensiuni din Norvegia a fost terminat în 1907. Cea mai mare centrală electrică din Europa la acea vreme, complexul a fost destinat furnizării de energie pentru producerea de îngrăşăminte agricole. Norsk Hydro este în prezent cel mai important furnizor de nitrat, de îngrăşăminte combinate, de uree şi amoniac din Europa. Fiind ţara cu cele mai mari exploatări de petrol şi gaze naturale de pe continent, Norvegia este, de asemenea, o sursă a materiilor prime folosite la producţia maselor plastice cum sunt monomerul de clorură de vinil şi policlorura de vinil (PVC). Produse ca vopsele, adezivi, detergenţi, alginaţi şi produse chimice de sinteză fină formează un alt sector al industriei chimice norvegiene.
Hârtie şi pastă de hârtie
Combinaţia dintre resursele forestiere importante şi hidro-energia puţin costisitoare îi asigură Norvegiei şi un rol semnificativ pe pieţele mondiale ale hârtiei şi pastei de hârtie. Circa 90 % din producţia de hârtie şi pastă de hârtie a ţării se exportă. Producătorii norvegieni de pastă de hârtie oferă diferite feluri de pastă, inclusiv pasta sulfat cu fibre scurte şi cu fibre lungi, care este o componentă importantă a hârtiei de ziar.
Protecţia mediului înconjurător
Poluarea cauzată de industriile de prelucrare din Norvegia face obiectul unor „taxe ecologice”, care asigură că consumatorul suportă costurile unei producţii nepoluante. În ultimii zece ani, emisiile de substanţe nocive au scăzut cu 90 %, iar emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu circa 10 %.