Crearea unui număr cât mai mare de locuri de muncă a reprezentat o prioritate pentru agenda politică a Norvegiei în perioada postbelică. În anii ’70, dezvoltarea platformelor petroliere din Marea Nordului, combinată cu o politică activă în domeniul pieţei muncii au dus la o rată a şomajului cu mult mai scăzută în Norvegia decât în alte ţări industriale. Totuşi, începând din anii ’80, globalizarea economiei i-a impus Norvegiei o mai mare dependenţă faţă de tendinţele economice mondiale, iar ratele şomajului din prezent tind să reflecte fluctuaţiile la nivel internaţional. În 2002, rata şomajului a fost de 3,9 % din populaţia activă.
Reţeaua birourilor guvernamentale pentru ocuparea forţei de muncă create la nivelurile districtual şi municipal reprezintă unul din cele mai importante instrumente ale politicii norvegiene din domeniul pieţei muncii. Totodată, autorităţile publice au pus în aplicare măsuri de ocupare a forţei de muncă adresate unei categorii mari de populaţie, ca de exemplu subvenţii salariale pentru companiile care angajează persoane noi, iniţiative de formare şi programe de inserţie profesională, precum şi măsuri speciale pentru persoanele cu opţiuni profesionale limitate.
În perioada interbelică, Norvegia, la fel ca restul Europei, a fost lovită de un val masiv de şomaj. Cel mai înalt nivel a fost atins în 1933, când o treime din muncitorii sindicalişti erau fără serviciu. În timpul perioadei de reconstrucţie de după cel de-al doilea război mondial, a existat un consens politic conform căruia ocuparea forţei de muncă în proporţie de sută la sută urma să fie unul din cele mai importante obiective ale noii politici economice norvegiene. Diferitele guverne care s-au succedat până în prezent la putere nu au derogat niciodată de la acest angajament.
Industria petrolieră din Marea Nordului a creat numeroase slujbe noi în Norvegia, dar în ciuda acestui lucru şomajul a cunoscut o tendinţă ascendentă la începutul anilor ’80. Problemele din economia norvegiană şi din economia mondială „supraîncălzită” au dus la o nouă creştere, mai gravă, a şomajului începând din 1987-88.
În ultimii ani, numărul populaţiei active s-a stabilizat în jurul cifrei de 2,0 – 2,1 milioane angajaţi. Numărul angajaţilor din rândul femeilor a crescut în mod exploziv în anii ’80 şi a rămas ridicat până în prezent. Există un număr considerabil de angajaţi cu jumătate de normă pe piaţa muncii din Norvegia. Doar puţin sub jumătate din numărul total al femeilor şi aproximativ 10 % din numărul total al bărbaţilor lucrează mai puţin de 36 de ore pe săptămână.