Economia norvegiană este caracterizată în general drept o economie mixtă – o economie de piaţă capitalistă cu o componentă clară a influenţei statului.
Ca şi în restul Europei de Vest, extinderea majorităţii industriilor norvegiene a fost reglementată în mare parte de drepturile privind proprietatea privată şi sectorul privat. Cu toate acestea, unele activităţi industriale sunt deţinute sau administrate de stat. Proprietatea statului şi regularizarea sectorului privat fac ca economia norvegiană să fie clasificată drept un amestec de economie de piaţă şi economie planificată. Administrarea de către stat ia forma impozitării, impunerii de taxe şi acordării de subvenţii. Aceasta este vizibilă, de asemenea, în programele de autorizare şi în reglementarea unor elemente ca mediul de lucru, procedurile contabile, poluarea şi produsele. În anii ’90, proprietatea statului asupra industriei a fost direcţionată mai mult înspre investiţiile pur financiare.
Sectorul industrial este în mare parte proprietate privată, dar statul este cel mai important deţinător al unora din cele mai mari corporaţii norvegiene, ca Statoil sau Norsk Hydro. Statoil (compania petroliferă norvegiană deţinută de stat) ocupă o poziţie dominantă în industria exploatării zăcămintelor submarine de petrol din Norvegia, precum şi în industriile petro-chimică, de rafinare şi de comercializare a petrolului. Agricultura şi piscicultura sunt deţinute de particulari, mai puţin aproximativ zece la sută din pădurile productive, care sunt proprietate a statului.
În cadrul sectorului bancar, există bănci de stat pentru cele mai importante industrii (agricultură, pescuit, industria grea), pentru municipalităţi, pentru dezvoltarea regională, pentru locuinţe şi pentru educaţie. Statul a fost şi este un deţinător important al unor staţii hidroelectrice şi centrale electrice. Chiar dacă statul are monopolul asupra căilor ferate şi serviciilor poştale, companiile deţinute de stat care au fost înfiinţate în aceste sectoare beneficiază de o oarecare autonomie în administrare, ceea ce implică o expunere tot mai mare la presiunile concurenţei.
Implicarea statului în industria norvegiană scade treptat, economia aliniindu-se la procesele de dereglementare şi privatizare care au loc peste tot în lumea industrializată.