Politica economică norvegiană are drept scop stabilizarea şi contracararea şomajului ridicat sau a inflaţiei, stimularea creşterii şi influenţarea structurii industriei şi a distribuirii veniturilor.
Regiunile în care industria este puţin dezvoltată sunt supuse unor impozitări mai indulgente decât alte zone, iar, în plus, au fost înfiinţate instituţii de creditare care oferă suport sectorului industrial şi agriculturii, pescuitului şi câtorva altor domenii de activitate. Scopul acestor programe este să promoveze inovaţia, să menţină industria tradiţională sau să prevină dispariţia bruscă a industriei locale.
Pe lângă politicile financiare şi de creditare, autorităţile centrale au pus în aplicare şi o politică a veniturilor, care implică luarea anumitor măsuri pentru a influenţa nivelul salariilor, acordurile negociate în sectorul agricol şi piscicol şi altele.
Distribuirea veniturilor se face în primul rând prin reglementarea şi instituirea de rate pentru impozitul pe venit şi contribuţii sociale, inclusiv Programul Naţional de Asigurări.
Acordurile privind reducerea taxelor pentru cheltuielile de cercetare şi dezvoltare, precum şi subvenţiile oferite de stat pentru cercetare au fost puse în aplicare pentru a promova creşterea unor noi domenii industriale.