Dorinţa de libertate a lui Grieg
Dacă Grieg ar fi trăit astăzi, într-o ţară care tocmai a sărbătorit un secol de independenţă faţă de Suedia, într-o ţară care are o cu totul altă poziţie în lume decât avea la sfârşitul secolului XIX, dorinţele lui şi concepţia lui muzicală ar fi fost foarte probabil diferite. Totuşi, în timpul vieţii lui Grieg, Norvegia era o ţară săracă, care ar putea fi comparată din mult puncte de vedere cu acele ţări care doresc astăzi să se elibereze din uniunile cu alte ţări. Tocmai această dorinţă de a vedea Norvegia liberă l-a modelat pe Grieg ca şi compozitor.
Grieg Romanticul
Grieg se considera un romantic, un copil al timpului său. Deşi Ibsen şi Bjørnson se îndreptaseră amândoi către Realism spre sfârşitul secolului XIX, Grieg credea că ar demonstra slăbiciune sau laşitate dacă şi-ar suprima Romantismul. Ca toţi romanticii, Grieg era un mitic. El căuta frumosul – frumosul în natură şi frumosul în adevăr. Pornind de la educaţia sa germană, şcoala Schumann, şi de la ideea sa de a picta imagini ale naturii norvegiene în muzica sa, el şi-a găsit paleta mistică în armoniile ascunse ale muzicii populare norvegiene. Acestea creau o lume de vis în care el căuta identitatea norvegiană. Grieg pretindea că exista o legătură misterioasă între modul cum utiliza el armoniile şi tradiţia cântecelor populare norvegiene. În adâncurile întunecate ale cântecului popular norvegian el a găsit, „ca din întâmplare”, o bogăţie de oportunităţi armonice nedescoperite. Grieg a putut astfel să creeze o nouă perspectivă armonică, ce a rămas multă vreme unică în muzica europeană şi pe care şi Debussy şi Bartôk şi-au întemeiat opera.
Rolul muzicii în societate
Grieg credea cu tărie în importanţa muzicii în societate. El a concertat în mai multe rânduri gratis pentru muncitori şi pentru săraci, şi, după unul dintre aceste concerte scria: „Această seară reprezintă încoronarea visului meu din tinereţe: acela că, asemenea Greciei antice, arta trebuie să ajungă la toţi, tocmai pentru că … aceasta comunică de la suflet la suflet […] Fie ca arta să aparţină poporului!” Grieg susţinea că nu există clase superioare sau inferioare în artă şi că arta ar putea de aceea să aibă un efect educativ asupra societăţii.
Deşi Grieg a rămas fidel vocaţiei sale de romantic, el a rămas interesat de evoluţiile moderne, şi îi era teamă să nu rămână în urmă: „Nu voi spune că îmi este teamă nici de Viaţă şi nici de Moarte, dar este un lucru de care îmi este frică: să observ că îmbătrânesc… că tinerii se pornesc în aventuri al căror scop nu îl înţeleg. Pe scurt, mi-e teamă de posibilitatea de a nu fi capabil să simt ceea ce este adevărat şi măreţ în avanposturile spirituale, care avansează pe măsură ce noi îmbătrânim. De aceea simt o nevoie instinctivă de a şti totul despre umbrele lumii spirituale, acum mai mult ca niciodată”.