Descoperirile arheologice din timpurile străvechi oferă numeroase exemple de încercări conştiincioase de a adăuga calităţi estetice uneltelor şi obiectelor folosite în mod obişnuit. Descoperirile de la Osberg au scos la iveală motive aplicate pe materiale textile şi din lână realizate cu mare măiestrie, constituind mărturii ample ale activităţii unor artizani ingenioşi. Interioarele şi mobilierul bisericilor medievale norvegiene atestă şi ele măiestria muncii meşteşugarilor din acele timpuri, reprezentată de amvoanele gravate în lemn, de numeroasele obiecte de cult din cupru şi argint şi, probabil cel mai important, de tapiţeriile bisericeşti minunat realizate, cum este covorul decorativ de la Baldishol, un obiect uzual în acea perioadă, creat de un artist necunoscut.
Pictura cu trandafiri este o tehnică de pictură decorativă specifică Norvegiei, care utilizează trandafiri de diferite forme şi mărimi ca model principal. Foarte răspândită în comunităţile de ţărani şi fermieri din trecut, pictura cu trandafiri este considerată în prezent o artă populară norvegiană clasică.
În secolul al XVI-lea, bijutierii norvegieni au început să îşi marcheze produsele, astfel încât numele meşterului apărea întotdeauna pe produsul finit.
O altă frumoasă tradiţie, care a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul Renaşterii, este străvechea artă a ţesutului cu modele, activitate specifică femeilor, consacrată în regiunea Gudbrandsdalen. De asemenea, încă de la începutul secolului al XVII-lea, fierăriile din Norvegia produceau cuptoare cu gravuri de mare valoare şi interes artistic, care definesc originile meşteşugurilor din această ţară.
În zonele rurale, tradiţiile sculptării în lemn şi a picturii cu trandafiri au continuat până în secolul al XIX-lea. Dobândirea independenţei în 1814 părea că va aduce multe oportunităţi noi pentru comunitatea artizanilor, dar, în deceniile care au urmat, sărăcia a împiedicat în mod serios dezvoltarea. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, meşteşugurile norvegiene erau încă puternic influenţate de vechile tradiţii, dar noile tehnologii au început treptat să se facă simţite în procesul de producţie. Înfiinţată în 1852, Fabrica de Sticlă Hadeland a început să producă obiecte din sticlă mai rafinate decât până atunci, adeseori cu ajutorul unor tehnici străine de înalte standarde calitative. Industria Faianţei Egersund a introdus faianţa englezească, iar în 1887 s-a deschis Fabrica de Porţelanuri Porsgrunn.
În ultimii 100 de ani valoarea estetică a produselor artizanale a devenit din ce în ce mai apreciată, organizându-se numeroase expoziţii internaţionale de meşteşuguri, de mari dimensiuni, în cele mai populate regiunii ale ţării, încă de la începutul secolului al XX-lea. De o importanţă capitală în această evoluţie a fost tendinţa bijutierilor norvegieni de a petrece mai puţin timp cu muncile din atelier şi de a se concentra mai mult asupra aspectului artistic al produselor lor.
Interesul reînnoit pentru meşteşugurile norvegiene din perioada Jugend a inspirat, de asemenea, o renaştere a utilizării însemnelor vikinge antice, cum sunt capetele de dragoni şi de drakkeri, care apar, de atunci, pe multe produse artizanale, având mare succes în întreaga lume şi devenind un fel de simbol naţional.
Designul funcţionalist din anii ’30 a avut un impact foarte important asupra producţiei artizanale din Scandinavia, iar prin anii ’50 a dat naştere unei forme artistice specifice, mai atenuate şi mai umane, cunoscută sub numele de Design Scandinav.
Evoluţiile din anii ’70 au revoluţionat industria artizanală. Textilele, sticlăria, ceramica şi alte meşteşuguri erau acum pe deplin acceptate ca formă de artă vizuală, iar mijloacele efective de producţie nu mai erau considerate importante. În 1974, meşterii populari şi artizanii, prin intermediul asociaţiei lor Norske kunsthåndverkere (Artizanii şi Meşteşugarii Norvegieni), au fost, în cele din urmă, incluşi în programul Venitului Minim Garantat de Stat şi acceptaţi, la modul general, de comunitatea artistică din Norvegia. În anii ’80, designul industrial a devenit tot mai important, şi un număr din ce în ce mai mare de meşteşugari au fost angajaţi să decoreze clădiri şi spaţii publice. De asemenea, meşteşugurile şi designul au reprezentat o parte importantă a manifestărilor artistice din timpul Olimpiadei de Iarnă de la Lillehammer din 1994.