Patrimoniul Mondial UNESCO conţine zone sau obiecte care reprezintă elemente de neînlocuit ale patrimoniului cultural sau natural al lumii. Convenţia privind Patrimoniul Cultural a fost redactată în 1972 în scopul protejării speciale a siturilor cu valoare universală care trebuie conservate ca parte a patrimoniului mondial destinat generaţiilor viitoare. Norvegia a ratificat Convenţia în 1977, iar pe lista patrimoniului sunt înscrise patru situri din această ţară.
Bryggen din Bergen
În Evul Mediu târziu, Bryggen (debarcaderul) din Bergen era un centru în care se desfăşura o intensă activitate comercială internaţională. Şirurile specifice de case paralele, cu acoperişuri triunghiulare mansardate, aşezate cu faţa la mare, sunt reprezentative pentru un stil arhitectonic utilizat timp de aproape 900 de ani. Proprietăţile de pe Bryggen erau formate din unul sau două şiruri lungi de case cu un pasaj comun. Clădirile erau în acelaşi timp locuinţe şi depozite. Fiecare proprietate avea propriul chei, unde se afla un depozit şi o macara cu braţ mobil. Zona Bryggen a fost utilizată în acelaşi mod tradiţional până la începutul secolului XX. Datorită schimbărilor suferite de tipurile de relaţii comerciale şi apariţiei unor noi mijloace de comunicare, un mod de viaţă vechi de 700-800 de ani a încetat să mai existe.
Oraşul minier Røros
Structura şi zona construită a oraşului reflectă ocupaţiile de bază ale comunităţii, şi anume agricultura şi mineritul. Exploatările miniere din Røros au început în 1644, iar minele au continuat să funcţioneze fără întrerupere până în 1977. Aşezarea s-a dezvoltat în jurul Râului Hitterelva, care furniza energia necesară industriei cuprului. Mare parte din oraş a ars în 1678, apoi în 1679. Urbaniştii au păstrat acelaşi carelaj renascentist de pe străzile oraşului atunci când l-au reconstruit. Zona construită din Røros a evoluat încet şi fără alte evenimente dramatice, iar clădirile din oraş ilustrează dezvoltarea din secolul al XVIII-lea şi până în prezent.
Ciopliturile în piatră de la Alta
Siturile de la Alta conţin o colecţie importantă de cioplituri, oferindu-le vizitatorilor o viziune asupra vieţilor şi concepţiilor oamenilor despre lume acum peste 6 000 de ani. Primele pietre cioplite din această zonă au fost descoperite întâmplător în 1973. De atunci, au fost scoase la iveală circa 3 000 de astfel de pietre cioplite în cinci locaţii diferite. Ciopliturile au fost create de-a lungul unei perioade întinse de timp. Cele mai vechi desene au fost sculptate în piatră în urmă cu peste 6 200 de ani, iar cele mai recente au o vechime de 2 500 de ani.
Biserica din scânduri de lemn de la Urnes
Biserica din scânduri de lemn de la Urnes ocupă un loc unic printre cele 28 de biserici din lemn care s-au păstrat în Norvegia, datorită arhitecturii sale şi stilului cu o istorie aparte. Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XII-lea, ca lăcaş de cult privat pentru o familie influentă din Urnes, şi este una din cele mai vechi şi mai bine păstrate biserici din lemn din Norvegia. Frumoasele sale sculpturi în lemn sunt o dovadă a măiestriei meşterilor care au construit-o, iar interiorul este bogat decorat, într-o manieră care nu este specifică vremii. Constructorii cunoşteau cu siguranţă stilurile utilizate de arhitecţii străini pentru sculpturile în piatră şi au reuşit să le transfere în mod ingenios asupra lemnului.