În anii ’90, arhitecţii norvegieni s-au întors la rădăcinile modernismului. Atât locuinţele particulare cât şi clădirile de birouri au fost înzestrate cu faţade mari, netede, şi cu forme geometrice clare care aminteau de funcţionalismul din anii ’30. Cel mai cunoscut exemplu al acestui stil arhitectonic este sediul Serviciului Norvegian de Metrologie şi Acreditare din Kjeller (1997), proiectat de Kristin Jarmund şi laureat cu premii.
Arhitecţii contemporani amestecă adeseori diferite abordări stilistice pentru a da construcţiilor un aspect distins şi compozit. Clădirea Stranden realizată de Kari Nissen Brodtkorb (1990) este tipică pentru acest gen de fuziune. Ea se află la capătul cel mai îndepărtat al cartierului Aker Brygge din Oslo, o zonă portuară industrială care a fost transformată în zonă rezidenţială, comercială şi de afaceri. Un doc uscat învecinat îi conferă proprietăţii o formă triunghiulară, cu apa înconjurând-o pe două laturi. Clădirea însăşi te duce cu gândul la prora unei nave, impresie întărită de acoperişul curbat. Structura sa din oţel vopsit în negru şi pereţii nefinisaţi din cărămidă sugerează, însă, o magazie englezească. Arhitectul a reuşit să realizeze o clădire populară, cu forţă evocatoare.
Un alt exemplu de arhitectură compozită este Biblioteca Tønsberg (1992) concepută de Ivar Lunde şi Morten Løvseth. Este o clădire modernă, cu faţade mari din sticlă, care îi invită pe vizitatori înăuntru. Cu toate acestea, biblioteca este mai mult decât o simplă cutie din sticlă, structura sa fiind o compoziţie complexă bogată în asocieri aluzive. Curbele folosite pe scară largă sunt o aluzie la biserica circulară din ruinele unei mănăstiri medievale aflate în apropiere.
În 1989, micuţa firmă norvegiană Snøhetta a câştigat un concurs istoric pentru proiectarea unei noi Biblioteci din Alexandria. Acesta a fost cel mai important concurs internaţional câştigat vreodată de o firmă norvegiană. Terminată în 2001, biblioteca a fost salutată ca un punct de referinţă de revistele internaţionale de arhitectură. Ulterior, Snøhetta şi-a consolidat poziţia pe plan mondial, câştigând concursuri pentru proiectarea noii Opere din Oslo şi a Centrului Turner din Margate, Anglia.
Succesul fulminant al firmei Snøhetta din anii ‘90 se înscrie într-un fenomen mai amplu, în cadrul căruia lumea întreagă a început să devină interesată de arhitecţii norvegieni. Revistele internaţionale de marcă au publicat ediţii speciale dedicate arhitecturii norvegiene contemporane. Kjell Lund şi Nils Slaatto au fost numiţi membri de onoare ai Institutului American al Arhitecţilor, Niels Torp a fost apreciat pe plan internaţional pentru sediul inovator al companiei aeriene Scandinavian Airline System (SAS) pe care l-a realizat la Stockholm, iar Sverre Fehn a primit Premiul Pritzker pentru Arhitectură, luându-şi locul cuvenit alături de cei mai importanţi arhitecţi ai epocii sale.
Nr. 12 din 2004 al publicaţiei japoneze Arhitectură + Urbanism are ca temă arhitectura norvegiană, intitulată „Norway: Fehn and His Contemporary Legacies” [„Norvegia: Fehn şi Patrimoniul său contemporan”]