Între anii 1100 şi 1300, în Norvegia, s-au construit aproximativ 1 000 de biserici din lemn. Mai puţin de 30 din aceste biserici s-au păstrat până în zilele noastre. Arheologii au descoperit dovezi care arată că s-au construit biserici din lemn în toată Europa de Nord, dar ele nu s-au păstrat decât în sudul Norvegiei. În secolul al XIX-lea, publicul a devenit conştient de importanţa acestor biserici din lemn, datorită tablourilor romantice ale pictorilor Johannes Flintoe şi J. C. Dahl. În acea perioadă arhitecţii au început să înregistreze şi să supravegheze aceste biserici, ameninţate cu demolarea. În 1844, un grup de entuziaşti a fondat Societatea pentru Conservarea Vechilor Monumente Norvegiene, în scopul îngrijirii clădirilor vechi importante. În prezent, societatea se ocupă cu întreţinerea a opt biserici din lemn. Alte patru biserici sunt situate în muzee în aer liber.
Tehnica tradiţională lafting, sau a construcţiei din grinzi, constă în crestarea grinzilor şi prinderea lor unele de altele pe orizontală, pentru a crea pereţi masivi. Tehnica construcţiei din scânduri, pe de altă parte, implică existenţa unui cadru realizat din stâlpi verticali. Pereţii se completează cu scânduri lungi, verticale.
La cele mai vechi construcţii din scânduri, stâlpii se împlântau direct în pământ, iar din această cauză putrezeau. Ulterior, constructorii de biserici au realizat o bază, sau talpă inferioară, din grinzi orizontale aşezate pe o fundaţie de piatră. Toate elementele verticale (inclusiv stâlpii de mari dimensiuni, denumiţi catarge) erau montate în găuri din talpa de bază, folosindu-se doi până la patru stâlpi pentru un perete. Vârful fiecărui stâlp, înalt de 8 – 9 metri, era prins de o centură superioară, cu ajutorul unor îmbinări articulate şi al unor contra-vântuiri. Bucăţi importante din fiecare perete erau asamblate la sol şi ridicate perpendicular pe fundaţie.
Există mai multe tipuri de biserici din scânduri de lemn. Cele mai simple nu au decât un naos şi un altar, iar acoperişul se sprijină pe pereţi. Unele biserici prezintă un pilon înalt în mijloc, care susţine o fleşă şi întăreşte pereţii. Cele mai mari şi mai complexe biserici din scânduri de lemn au în centru o încăpere aflată la etajul superior, sprijinită pe stâlpi şi înconjurată de o galerie la nivelul inferior. Intrările din lemn sunt de cele mai multe ori bogat decorate cu sculpturi complexe.