După cel de-al doilea război mondial, în Norvegia au apărut o serie de arhitecţi remarcabili, care au dominat arhitectura ţării până la sfârşitul secolului. Chiar dacă, în zilele noastre, o mare parte dintre ei s-au retras sau au murit, o generaţie nouă de arhitecţi tineri şi talentaţi şi-a făcut apariţia şi se bucură de recunoaştere pe plan naţional şi internaţional.
Lista tinerilor arhitecţi demni de remarcat îi include pe: Ivar Lunde şi Morten Løvseth pentru Muzeul Norvegian al Petrolului din Stavanger (1999) şi Biblioteca Tønsberg (1992); Kristin Jarmund pentru sediul Serviciului Norvegian de Metrologie şi Acreditare din Kjeller (1997) şi Şcoala Gulskogen din Drammen (2001); Lund Hagem pentru clădirea Institutului Norvegian de Cercetare a Recoltelor din Ullensvang (1999); Stein Halvorsen şi Christian Sundby pentru clădirea Sámediggi (Parlamentul Lapon) din Karasjok (2000); Jarmund şi Vigsnes pentru clădirea Controlului de Coastă din Kvitøy (1999); Reiulf Ramstad pentru Colegiul Universitar Østfold din Halden (2004); Carl-Viggo Hølmebakk pentru camera mortuară de la Crematoriul din Asker (2000) şi Jan Olav Jensen şi Børre Skodvin pentru Biserica Mortensrud (2001) din Oslo.
Există, de asemenea, câteva firme de arhitectură binecunoscute care merită să fie menţionate. Lund & Slaatto este cea mai importantă firmă norvegiană de arhitectură de la al doilea război mondial încoace. Cea mai recentă lucrare demnă de remarcat a firmei (din 1998) este o structură de sticlă cu climat controlat care protejează ruinele unei catedrale medievale din Hamar. Vizitatorii consideră această împrejmuire impresionantă din sticlă ca fiind ea însăşi o construcţie sacră. Realizările arhitectonice ale lui Sverre Fehn au influenţat mai multe generaţii de arhitecţi norvegieni şi s-au bucurat de o largă apreciere pe plan internaţional (vezi Sverre Fehn). Niels Torp a devenit cunoscut în întreaga lume cu noul sediu al companiei de transport aerian Scandinavian Airlines System (SAS) din Stockholm. Ulterior, a proiectat o clădire de dimensiuni şi mai mari, în afara Londrei, care a devenit sediul companiei aeriene British Airways. Torp este responsabil, de asemenea, pentru majoritatea clădirilor din Aker Brygge, o zonă industrială de pe malul apei, în centrul oraşului Oslo, care a fost transformată într-un complex comercial, rezidenţial şi de birouri ce se bucură de mare succes. O altă firmă de arhitectură care şi-a făcut un nume pe plan internaţional este Snøhetta (vezi Arhitectura norvegiană în anii ‘90). Noua clădire a Operei din Oslo proiectată de Snøhetta urmează să fie gata în 2008.
Opera va fi situată în Bjørvika, un cartier central al capitalei, din zona portului, care se renovează în prezent. Şi în alte părţi ale portului sunt planificate construcţii de locuinţe şi centre comerciale şi de afaceri, ca de pildă în zona aflată în jurul fostei gări de Vest a oraşului. Există, de asemenea, planuri pentru construirea unui complex muzeografic de mari dimensiuni în centrul metropolei.
Unul din cele mai importante evenimente arhitectonice din ultimii ani a fost deschiderea noului aeroport din Oslo la Gardermoen. Clădirea terminalului, realizată din lemn, piatră şi sticlă (în 1999, de către firma Aviaplan) se caracterizează printr-un design simplu, deschis, şi printr-o serie de detalii sofisticate. Aeroportul este o poartă de intrare în Norvegia şi reprezintă un punct de plecare primitor pentru călătorii care vin în această ţară pe calea aerului. Planul clădirii terminalului, şoselele, calea ferată de mare viteză adiacentă şi diferite clădiri legate de aeroport demonstrează angajamentul arhitecţilor şi constructorilor norvegieni pentru dezvoltarea unei infrastructuri de cea mai bună calitate.