Norvegia, ca şi Suedia şi Danemarca, este recunoscută pentru producţia sa de filme de calitate destinate copiilor şi adolescenţilor, ale căror principale subiecte sunt problemele care apar o dată cu creşterea şi maturizarea.
Înainte de 1921, în Norvegia copiilor li se permitea să vizioneze orice film. Noţiunea de filme pentru copii nu exista şi producţiile cinematografice erau difuzate în general fără nici o restricţie. Prin 1910, a apărut temerea că filmele ar putea influenţa publicul într-un fel sau altul, astfel încât în 1913 a fost adoptat primul act legislativ privind industria cinematografică. Între anii 1913 şi 1921, legislaţia nu prevedea nici o limită de vârstă, drept pentru care filmele erau fie recomandate, fie interzise tuturor categoriilor de spectatori. Prin urmare, multe filme erau interzise în acea perioadă, deşi erau întru-totul adecvate pentru un public de adulţi. În 1921, s-a introdus limita de vârstă de 16 ani, iar în 1954 aceasta a fost la rândul ei defalcată în limite de vârstă de 7, 12 şi respectiv 16 ani.
Filmul artistic Ti gutter og en gjente (“Ten Boys and a Girl” – Zece băieţi şi o fată, 1944) realizat de regizorul de teatru Alexej Zaitzow este considerat primul film norvegian pentru copii în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă înaintea lui au existat câteva producţii interesante pentru această categorie de spectatori. Filmul lui Zaitzow, în care joacă copii în rolurile principale, are ca subiect prietenia; în prezent, este văzut ca un punct luminos printre producţiile din perioada celui de-al doilea război mondial, când farsele non-politice dominau marele ecran.
Între 1944 şi 1980, regizorii norvegieni au realizat 26 de filme pentru copii. Perioada 1955-1965 a fost cea mai importantă din acest punct de vedere, deoarece noile garanţii pentru împrumuturi şi sistemul de susţinere financiară, combinate cu profiturile obţinute din vânzarea de bilete, au stimulat producţia. Toya (Eric Heed, 1956) şi continuările sale au reprezentat prima serie de filme pentru copii din Norvegia. În 1959, după un deceniu în care a lucrat la scurt-metraje de animaţie cu marionete, Ivo Caprino a realizat Ugler i mosen (“Mischief is Brewing” – Răutăţi la tot pasul), un film convenţional care i-a cucerit pe tineri şi vârstnici deopotrivă. Din 1982 până în 1988, nu s-a produs nici un film pentru copii în Norvegia. Totuşi, în 1981, realizatorii norvegieni de film au produs o serie de portrete ale copilăriei, inspirate de o mişcare europeană care punea accentul pe memorie şi sentimente. Printre acestea se numără Liten Ida realizată de Laila Mikkelsen (Little Ida – Micuţa Ida, 1981), Zeppelin produs de Lasse Glomm (1981) şi Løperjenten a lui Vibeke Løkkeberg (The Errand Girl – Fetiţa vagaboandă, 1981). Aceste filme nu se asemănau deloc cu filmele americane pentru copii cu acţiune trepidantă care dominau piaţa la acea vreme, motiv pentru care criticii s-au întrebat în ce măsură producţiile norvegiene pot fi clasificate drept filme pentru copii.
Declinul general al cinematografiei norvegiene din anii ’80 s-a răsfrânt şi asupra producţiilor pentru copii, dar la începutul anilor ’90 industria filmului a renăscut. O forţă importantă în spatele acestui proces a fost Berit Nesheim, autoare a trei portrete de adolescente aflate în pragul maturizării: Frida – med hjertet i hånden (Frida – Straight from the Heart – Frida, din adâncul sufletului, 1991), Høyere enn himmelen (Beyond the Sky – Dincolo de nori, 1993) şi Søndagsengler (The Other Side of Sunday – O duminică neobişnuită, 1996). O duminică neobişnuită a fost nominalizat la Premiile Oscar, la categoria cel mai bun film străin. Producţia mai sumbră a lui Torunn Lian, Bare skyer beveger stjernene (Only Clouds Move the Stars – Numai norii mişcă stelele, 1998) a primit mai multe premii internaţionale. În aceeaşi perioadă, creatorii norvegieni de film au devenit mai interesaţi de animaţie şi scurt-metraje.
Începând cu anul 2000, filmele norvegiene pentru copii au început să fie mai comercializate. Numărul de filme pentru copii a crescut în mod apreciabil. Înfiinţarea Fondului Norvegian de Film şi introducerea unor noi planuri de finanţare sunt o parte din transferul către segmentul familial ca grup target. Între 2000 şi 2006, s-au produs 17 filme pentru copii, dintre care mai multe sunt bazate pe povestiri literare cunoscute sau alte istorii din media. Marketing-ul filmelor norvegiene pentru copii a devenit mai profesionist. Ikke naken (The Colour of Milk – Culoarea laptelui, 2004) regizat de Torun Lian şi Fia og Klovnene (Fia şi clovnii) (2004) regizat de Elsa Kvamme au primit recenzii excelente şi au câştigat numeroase premii la festivaluri internaţionale de film. Totuşi, mai recent, s-a semnalat că producţia de film norvegian pentru copii devine mai omogenă, adaptată la gândirea de piaţă, cu preţul dezvoltării filmelor bune, artistice pentru copii cu copii ca grup target specific.
În 1951 jurnalista şi criticul de film Elsa Brita Marcussen a fondat atât Norsk Filmsamfunn, una din primele asociaţii cinematografice, cât şi o revistă specializată. Marcussen s-a deplasat de la o şcoală la alta, prezentând filme şi discutând cu copiii despre ele. În 1960, autorităţile publice şi-au îndreptat din nou atenţia asupra producţiilor cinematografice pentru copii. La vremea aceea, statul a numit o comisie pentru filmele pentru copii, iar în 1970 a fost creat un sub-comitet care să se ocupe de subvenţiile pentru import, subtitrare şi catalogare. În 1975 au apărut primele planuri privind crearea unei funcţii ministeriale permanente pentru a se ocupa de problemele care apar în ceea ce priveşte filmul pentru copii, însă primul consultant desemnat pentru filmele pentru copii a fost numit în 1987. În acelaşi an, s-a hotărât ca la evaluarea cererilor de subvenţii să se acorde prioritate filmelor pentru tineret. Un alt pas important înainte a fost făcut în 1988, când subvenţia acordată de stat pe baza încasărilor din vânzările de bilete a fost mărită de la 55 % la 100 % pentru filmele pentru copii. Ministerul Culturii a stabilit pentru realizatorii norvegieni de film obiectivul minim de cinci producţii destinate copiilor în perioada 1990-1995, instituind astfel cele mai importante priorităţi ale finanţării producţiilor de către stat. În 1992, Federaţia Norvegiană a Asociaţiilor Cinematografice a primit fonduri pentru a angaja un consultant permanent pe probleme legate de filmele pentru copii. În prezent, în Norvegia există circa 70 de asociaţii în domeniul filmelor pentru copii, având în total 9 000 de membri.
Institutul Norvegian de Film acordă prioritate popularizării şi difuzării filmelor destinate copiilor şi adolescenţilor. Eforturile acestuia sunt menite să ofere experienţe cinematografice de neuitat, care transmit în acelaşi timp cunoştinţe şi promovează filmul ca artă. Una din activităţile permanente ale institutului este distribuirea de filme pentru copii de cea mai bună calitate în şcoli, biblioteci şi alte instituţii, precum şi pe piaţa privată.
Festivalul Amandus, organizat de Institutul de Film de la Lillehammer, este o manifestare de succes, la care tinerii îşi pot prezenta propriile creaţii într-un concurs pentru câştigarea mult râvnitului Premiu Amandus. Festivalul a fost lansat în 1987, iar în ultimii ani a cunoscut o evoluţie enormă în ceea ce priveşte prezentările de filme. În 2006 a depăşit 300 de prezentări. În prezent festivalul este organizat ca o fundaţie independentă.
De asemenea, Institutul Norvegian de Film a creat scene pentru tineret, care au la bază internetul, începând cu www.mzoon.no, un atelier media pentru tineri între 13 şi 19 ani. Acest site le permite adolescenţilor să producă filme şi muzică, precum şi să scrie articole şi recenzii. Deşi acest site nu mai este activ, se pregăteşte un proiect nordic pentru crearea unui site similar, www.dvoted.net, care va fi lansat în anul 2006.
În 2001 a fost introdus un program naţional denumit Rucsacul Cultural, al cărui obiectiv este să îi introducă pe elevii din şcoala primară în sfera culturală profesionistă. Institutul Norvegian de Film se ocupă de numeroasele activităţi cinematografice incluse în acest program şi alocă anual 3 milioane de coroane norvegiene în vederea facilitării prezentării artei filmului în şcolile din Norvegia.