Literatura pentru copii şi adolescenţi a evoluat mult de la apariţia sa ca gen independent în secolul al XVIII-lea. Iniţial, nici măcar poveştile şi basmele populare nu erau destinate copiilor şi au început să fie considerate literatură pentru copii numai în secolul al XIX-lea.
În Norvegia, prima culegere de texte pentru copii a fost tipărită în 1798. Culegătorul norvegian de folclor Jørgen Moe este autorul lucrării considerate ca fiind prima scriere clasică pentru copii, I Brønden og i Kjærnet (“In the Well and in the Pond” – În lac şi în puţ, 1851), un portret realist lipsit de sentimentalisme care a fost în mod evident scris special pentru copii.
Perioada 1890-1914 reprezintă epoca de aur a literaturii norvegiene pentru copii, când s-a publicat un număr foarte mare de cărţi şi povestiri pentru cititorii de vârstă fragedă. După cel de-al doilea război mondial, interesul pentru cărţile destinate copiilor a crescut din nou, incluzând de această dată şi scrieri pentru adolescenţi. De-abia scăpat de atrocităţile războiului, publicul prefera poveşti idilice lipsite de conflicte, conform convingerii că copiii trebuie protejaţi de ameninţările din jur. În anii ’60 şi ’70, această opinie a fost contrazisă de unii autori care considerau că e mai bine ca copiii să fie confruntaţi cu un realism îndreptat în mai mare măsură înspre problemele inerente vieţii de zi cu zi. În ciuda acestor diferenţe de opinii, atât realiştii cât şi romanticii şi-au creat operele având în vedere creşterea şi educarea copiilor.
Corporaţia Norvegiană de Radiodifuziune a jucat un rol cheie în diseminarea şi evoluţia literaturii pentru copii şi tineret. Scrierile celor mai apreciaţi autori norvegieni pentru copii, Anne-Cath. Vestly (n. 1920), Thorbjørn Egner (1912-1990) şi Alf Prøysen (1914-1970) au devenit cunoscute în toată ţara după ce au fost citite la radio. Chiar şi în prezent aceşti scriitori se bucură de succes, iar cărţile lor au fost traduse în numeroase limbi.
Câţiva scriitori contemporani pentru copii creează o literatură didactică, menită să cultive dorinţa individuală a cititorului de a învăţa şi de a citi şi să îi înveţe pe tineri să mediteze asupra rolului oamenilor în univers. Cel mai cunoscut dintre aceştia este Jostein Gaarder (n. 1952). Romanul său Sofies verden (Lumea Sofiei, 1992) s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare şi a fost tradus în aproape 50 de limbi. Lumea Sofiei nu este numai o carte pentru adolescenţi, ci este folosită şi ca un instrument de pregătire a studenţilor la filosofie începători. Autorii norvegieni de literatură de non-ficţiune pentru copii sunt şi ei apreciaţi pe plan internaţional. Eirik Newth (n. 1964) a câştigat mai multe premii pentru cărţile sale cu diferite subiecte ştiinţifice destinate copiilor şi tinerilor (vezi Literatura ştiinţifică).
În prezent, se consideră că Norvegia a intrat într-o nouă epocă de aur a literaturii pentru copii. Peste 700 de cărţi pentru copii şi tineret se publică în fiecare an, şi mai mulţi autori ca niciodată sunt traduşi în diverse limbi străine. Ca parte a efortului de menţinere şi dezvoltare a culturii şi a patrimoniului cultural norvegian, Consiliul Norvegian pentru Cultură administrează un program de achiziţii de opere literare contemporane de ficţiune şi non-ficţiune norvegiene şi distribuie bibliotecilor din întreaga ţară aproximativ 1 550 de exemplare din circa 100 de titluri de ficţiune şi 20 de non-ficţiune destinate copiilor.