Norvegia are o tradiţie eseistică dinamică încă de pe vremea autorului danezo-norvegian Ludvig Holberg (1684-1754).
Norvegia a făcut parte dintr-o uniune politică cu Danemarca din 1380 până în 1814. În tot acest timp, daneza a devenit limba administraţiei şi a literaturii. Autorul de origine norvegiană Ludvig Holberg (1684-1754) a jucat un rol central în crearea unei tradiţii literare comune danezo-norvegiene. Comediile spirituale ale lui Holberg au avut un impact puternic asupra dezvoltării dramaturgiei daneze, în timp ce influenţa sa în Norvegia a fost dată în mare parte de scrierile şi eseurile sale istorice (vezi Holberg în Proiectul Runeberg). Autorii norvegieni din ultima parte a secolului al XVIII-lea se considerau continuatorii tradiţiei clasice umaniste iniţiate de Holberg.
În 1814, Norvegia a intrat într-o uniune cu Suedia. Aceasta a durat până în 1905, când Norvegia a fost recunoscută ca stat suveran. În secolul al XIX-lea, au apărut două variante ale limbii norvegiene scrise. În timp ce Bokmål („norvegiana din cărţi”) a creat un hibrid danezo-norvegian transformând regulile fonetice ale danezei scrise pentru a reflecta pronunţia norvegiană, Nynorsk („norvegiana nouă”) a fost concepută ca o formă lingvistică nouă compilată pe baza dialectelor din vestul Norvegiei. Eseurile lui Holberg au constituit o sursă de inspiraţie foarte importantă pentru Aasmund Olavsson Vinje (1818-1870), unul din primii autori care au utilizat Nynorsk în scopuri literare. Scriind în Nynorsk¸ Vinje a creat texte inteligente, provocatoare, despre subiecte mergând de la filosofie şi politică la literatură şi limbă.
În cursul secolului al XIX-lea au apărut o serie de eseişti norvegieni talentaţi. În perioada interbelică, autorii care aparţineau stângii radicale îşi exprimau, în eseurile de o ironie fină, angajamentul şi indignarea faţă de chestiuni din sfera culturală şi politică.
Mai recent, scriitorii norvegieni au devenit susţinători ai eseurilor filosofice. Hans Skjervheim (n. 1926) este un autor de marcă cunoscut pentru operele sale de non-ficţiune şi care utilizează eseurile pentru a prezenta un subiect complicat într-o manieră deschisă, pentru a-l discuta într-un limbaj non-academic şi pentru a-l pune în legătură cu probleme universal valabile, cu care se identifică orice om de rând.
Eseurile au primit un spaţiu nelimitat în revistele literare norvegiene, iar mulţi autori semnează eseuri literare pe lângă lucrările lor de ficţiune sau non-ficţiune. Mai mult, o serie de scriitori de non-ficţiune folosesc stilul eseistic când scriu pentru un public larg. Profesorul Trond Berg Eriksen a scris atât eseuri, cât şi manuale introductive despre istoria ideilor. Iar lucrarea profesorului de antropologie socială Thomas Hylland Eriksen asupra Øyeblikkets tyranni (The Tyranny of the Moment – Tirania momentului, 2001) este concepută sub forma unui eseu pentru a-şi putea transmite mesajul într-o manieră clară şi uşor de înţeles.