Între anii 1903-1928, trei autori norvegieni au primit Premiul Nobel pentru literatură. Operele lor au jucat un rol esenţial în procesul de formare a bazelor literaturii norvegiene moderne. În 1814, uniunea Norvegiei cu Danemarca, de 400 de ani, a fost dizolvată doar pentru a fi înlocuită cu o uniune cu Suedia, care a durat până în 1905. Pe măsură ce creştea presiunea pentru câştigarea independenţei naţionale creştea şi dorinţa de construire a unei tradiţii literare naţionale în limba norvegiană, şi nu în limba daneză ca până atunci.
Bjørnstjerne Bjørnson (1832-1910) a început să publice Bondefortellinger (Peasant Tales – Poveşti de la ţară) în anii 1850, aducând o nouă voce şi un nou stil narativ în literatura norvegiană. Contemporan cu dramaturgul Henrik Ibsen (vezi Dramaturgia), Bjørnson a câştigat Premiul Nobel în 1903 „ca tribut adus poeziei sale nobile, magnifice şi polivalente, care s-a distins întotdeauna atât prin prospeţimea inspiraţiei sale cât şi prin rara puritate a spiritului său”. Bjørnson s-a implicat totodată, de timpuriu, în mişcarea menită să creeze un teatru norvegian naţional.
Al doilea laureat norvegian al Premiului Nobel, Knut Hamsun (1859-1952), şi-a făcut debutul literar cu Sult (Foamea), un roman autobiografic care a marcat apariţia neo-romantismului în Norvegia. Hamsun a primit Premiul Nobel în 1920 pentru Markens Grøde (Rodul pământului), publicat în 1917. Opera lui Hamsun este determinată de o aversiune profundă faţă de civilizaţie şi de credinţa că omul nu se poate împlini decât aproape de pământ. Acest primitivism (şi neîncrederea, care rezultă din el, faţă de orice lucru modern) a fost exprimat cel mai bine în Rodul pământului, considerat adesea capodopera lui Hamsun. Scrierile sale din tinereţe sunt centrate de obicei în jurul unui personaj proscris, al unui vagabond, care se opune în mod agresiv civilizaţiei. Ajuns la vârsta a doua, agresivitatea lui Hamsun s-a transformat într-o resemnare melancolică în faţa tinereţii pierdute. Operele lui Hamsun sunt considerate clasice în literatura norvegiană, scriitorul fiind unul din autorii norvegieni de ficţiune traduşi în cele mai multe limbi. În apreciata biografie a lui Hamsun (Enigma, The Life of Knut Hamsun – Enigma, Viaţa lui Knut Hamsun, 1987), Robert Ferguson îl numeşte unul dintre stiliştii literari cei mai importanţi şi mai inventivi din secolul trecut, afirmând că aproape nu există scriitor european sau american în viaţă care să nu fie influenţat, în mod conştient sau inconştient, de opera sa. Knut Hamsun a scris peste 40 de cărţi, dintre care multe sunt considerate clasice.
Sigrid Undset (1882-1949) a primit Premiul Nobel în 1928 pentru captivantele sale descrieri ale vieţii din Evul Mediu. Trilogia despre Kristin Lavransdatter (1920-1922) a devenit o operă clasică în întreaga lume. Undset a fost o scriitoare prolifică dotată cu un talent de povestitor extraordinar, care a combinat cunoştinţele aprofundate de istorie cu o bună cunoaştere a sufletului uman. Cărţile lui Undset au fost interzise în Germania în anii ’30, iar scriitoarea a fost nevoită să-şi părăsească Norvegia natală ca urmare a invaziei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial. A plecat în Statele Unite, de unde a continuat să susţină Rezistenţa Norvegiană. După război, s-a întors în ţară, unde a primit Crucea Sfântului Olav pentru scrierile şi acţiunile sale patriotice. Opera literară a lui Sigrid Undset cuprinde peste 30 de titluri, iar cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi străine.