Poezia norvegiană este veche de peste o mie de ani, din secolul al IX-lea, când au apărut poemele scaldice. În Evul Mediu, se compuneau în mod regulat balade, poezii pentru diferite ocazii şi poeme improvizate cunoscute sub numele de stev. Pe lângă basmele populare, aceste opere anonime formează o parte foarte importantă a literaturii populare norvegiene.
Pe măsură ce educaţia devenea accesibilă mai multor categorii – în special clericilor –, s-a dezvoltat scrierea de cântece religioase, care reprezintă o altă formă importantă a expresiei lirice din Norvegia. Poezia a avut totodată un rol important în crearea tinerei naţiuni norvegiene la începutul secolului al XIX-lea. Unul dintre laureaţii norvegieni ai Premiului Nobel pentru literatură, Bjørnstjerne Bjørnson (1832-1910), este autorul unui poem intitulat Ja vi elsker dette landet (“Yes, We Love This Land” – „Da, iubim această ţară”). Poemul a devenit ulterior imnul naţional al Norvegiei şi a fost cântat pentru prima dată de Ziua Constituţiei Norvegiene, 17 mai, în anul 1864 la Christiania (Oslo).
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, poetul simbolist Sigbjørn Obstfelder (1866-1900) era cel mai important inovator din rândul artştilor lirici norvegieni. Scrierile sale reflectă uimirea în faţa vieţii, într-o atmosferă de imagistică difuză, cu un stil extrem de personal. Obstfelder a devenit un reprezentant important al modernismului timpuriu. Printre modernişti se numără şi Rolf Jacobsen (1907-1994), a cărui culegere de versuri libere, cu care a debutat, Jord og Jern (Earth and Iron – Pământ şi fier, 1933) este considerată şi astăzi ca fiind neconvenţională şi aducând o gură de aer proaspăt. Atât Obstfelder cât şi Jacobsen au fost traduşi în numeroase limbi şi sunt incluşi în multe antologii de poezie străină ca reprezentanţi marcanţi ai modernismului european.
Alţi autori lirici apreciaţi pe plan naţional şi internaţional sunt Olav H. Hauge (1908-1994) şi Paal-Helge Haugen (n. 1945). Poemele lui Hauge sunt în aparenţă simple şi conţin aluzii transparente la Homer, la poezia clasică japoneză şi chineză, la vechea literatură norvegiană şi la Biblie. Şi creaţiile lui Paal-Helge Haugen sunt de multe ori simple şi anti-metaforice. Haugen scoate la iveală potenţialul poetic al celor mai neînsemnate creaturi sau obiecte. Poezia este un gen literar popular în Norvegia de astăzi şi mulţi scriitori contemporani folosesc în mod conştient lirismul ca mod de exprimare pentru a-şi întări rezonanţa şi muzicalitatea scrierilor. În acest sens, autori demni de remarcat ar fi Eldrid Lunden (n. 1940), Gro Dahle (n. 1962) şi Tor Ulven (1953-1995).
În anii ’60, poezia norvegiană s-a orientat mai degrabă către tehnicile non-ritmice, moderniste, experimentale. În anii ’70, poezia a fost caracterizată prin angajamentul politic şi social, iar în anii ’80 a devenit mai orientată înspre valorile estetice. Aceste două curente au fost combinate în mod deliberat în anii ’90. O serie de autori lirici au criticat preferinţele limitate ale deceniilor precedente şi mulţi au ales să combine politica şi estetica, conţinutul şi forma, într-o manieră inedită. Poezia norvegiană contemporană demonstrează o mare fascinaţie faţă de realitate, dar imensa diversitate de stiluri şi forme de exprimare a poeţilor actuali este dificil de caracterizat printr-un standard comun.