Experienţele trăite în cel de-al doilea război mondial au avut un impact limitat asupra lucrărilor pictorilor norvegieni tineri, cu convingeri politice ferme, care au aderat, la scurt timp după sfârşitul războiului, la un val internaţional de artişti promotori ai unui stil de pictură abstractă non-figurativă. În ciuda opoziţiei puternice a publicului norvegian, expresionismul abstract a început să se dezvolte în anii ’50, o dată cu lucrările unor pictori mai tineri ca Ludvig Eikaas (n. 1920), Jakob Weidemann (n. 1923), Knut Rumohr (n. 1916), Tore Heramb (n. 1916), Gunnvor Advocaat (1912-1997), Anna Eva Bergmann (1909-1987), Finn Christensen (n. 1920), Inger Sitter (n. 1929) şi Lars Tiller (1924-1994). După 1960 Olav Strømme a dezvoltat expresionismul într-o manieră extrem de abstractă, iar Gunnar S Gundersen (1921-1983) a utilizat un limbaj original de simboluri în cadrul unor reguli geometrice stricte. Abstracţiile colorate, organice ale lui Willy Storn (n. 1936), înrădăcinate în suprarealismul anilor ’30, au constituit lucrările cele mai originale ale acestei perioade.