1814

La Bătălia de la Leipzig din 1813, Napoleon a suferit o înfrângere răsunătoare. Unul din adversarii săi de pe câmpul de luptă era Regatul Suediei. Deoarece pierduse în prealabil Finlanda în favoarea ţarului rus, văzându-se astfel descoperită la Est, Suedia dorea acum să obţină Norvegia, pentru a-şi asigura graniţa vestică. Aliaţii săi îi promiseseră prin urmare că va primi Norvegia drept pradă de război.

Victoria aliaţilor de la Leipzig a fost urmată de presiuni diplomatice asupra Copenhagăi şi de un atac militar asupra dublei monarhii, dinspre Holstein. În ianuarie 1814, regele danez Fredrik al VI-lea s-a declarat învins, şi-a întrerupt legăturile cu Napoleon şi a trecut Norvegia în mâinile rivalilor săi suedezi. Astfel s-au încheiat 434 de ani de uniune între Norvegia şi Danemarca.

Acordul dintre Danemarca şi adversarii săi conţinea o serie de elemente politice extrem de importante pentru Norvegia. Termenii acordului prevedeau fără echivoc că aceasta urma să îşi reia locul în rândul statelor independente, în uniune cu Suedia. Într-o proclamaţie ulterioară a Regelui suedez Carl al XIII-lea, se afirma că Norvegia urma să aibă statutul de stat independent, cu o constituţie proprie, reprezentare naţională, un guvern propriu şi dreptul de a încasa impozite.

Norvegienii nu s-au grăbit să îmbrăţişeze ideea unei noi uniuni. Nepotul Regelui danez, Prinţul Christian Frederik, era în acea vreme guvernator al Norvegiei. Respectând o înţelegere cu unchiul său, guvernatorul a pregătit calea pentru o revoltă a norvegienilor împotriva preluării de către suedezi şi, probabil, în favoarea reluării uniunii cu Danemarca.
Acţiunile guvernatorului au avut ca rezultat organizarea unei întruniri al cărei scop era redactarea Constituţiei. Reuniunea a avut loc la Eidsvoll, la circa 70 de kilometri la Nord de Oslo, şi s-a încheiat cu adoptarea oficială a unei Constituţii Norvegiene, la 17 mai 1814, şi cu alegerea lui Christian Frederik ca rege al ţării. În prezent, 17 mai este Ziua Naţională a Norvegiei.

Statele învingătoare în războaiele napoloniene nu au acceptat însă nici o abatere de la termenii acordului. Suedezii au exercitat presiuni diplomatice, iar când acestea s-au dovedit ineficiente, au lansat o campanie militară cu trupe bine antrenate, care i-au învins rapid pe norvegieni. În august, a fost semnat un acord la Moss, la Sud de Oslo, prin care suedezii acceptau Constituţia Norvegiană semnată la Eidsvoll, cu modificările necesare având în vedere uniunea dintre cele două regate. Regele Christian Frederik a abdicat la 10 octombrie 1814 şi a părăsit ţara. Norvegia intrase într-o nouă uniune.