Norvegia şi cel de-al doilea război mondial

Declaraţia de neutralitate a Norvegiei nu a contat prea mult. La 9 aprilie 1940, forţele germane au atacat ţara. După lupte intense, care au durat două luni, şi în ciuda ajutorului militar acordat de Marea Britanie şi de Franţa, Norvegia a fost nevoită să capituleze. Familia Regală, guvernul şi câteva persoane aflate la conducerea Ministerului Apărării, precum şi administraţia civilă au părăsit ţara împreună cu trupele aliate în retragere şi s-au stabilit în Marea Britanie. În timpul războiului, guvernul norvegian şi-a desfăşurat activitatea în exil.

Cea mai importantă resursă pe care o putea oferi Norvegia Aliaţilor era flota sa comercială. Aceasta era formată din peste 1 000 de nave, totalizând mai mult de 4 milioane de tone. În Marea Britanie, trupele militare norvegiene au fost reconstituite şi au activat în cadrul tuturor serviciilor. Soldaţii norvegieni au luat parte la campaniile navale din Atlantic, la lupta care a urmat invaziei Europei continentale din 1944 şi la luptele aeriene desfăşurate deasupra Marii Britanii şi deasupra continentului. Spre sfârşitul războiului, suedezii le-au permis norvegienilor să constituie unităţi militare pe teritoriul lor. O parte din aceste forţe armate au participat la campaniile împotriva nemţilor, după ce sovieticii au atacat şi au eliberat o regiune restrânsă din Nord-estul ţinutului Finnmark, în nordul îndepărtat al Norvegiei. În ţara sub ocupaţie, rezistenţa civilă devenea tot mai puternică de la un an la altul. Au fost create, de asemenea, forţe militare secrete, pe care germanii le considerau o ameninţare.

Norvegia a fost sub ocupaţia Germaniei până la capitularea acesteia în 1945. În acel moment, la o populaţie de circa 4 milioane, în Norvegia se aflau 400 000 soldaţi germani. În timpul ocupaţiei, germanii au exploatat la maximum economia norvegiană, iar regimul de teroare nazist a inclus execuţii şi exterminări în masă, chiar dacă la o scală mai redusă decât în multe alte ţări ocupate.

Eliberarea
Încă din 8 mai 1945, trupele norvegiene din Mişcarea de Rezistenţă au început să preia poziţiile din mâinile naziştilor. Li s-au alăturat treptat trupele aliate şi norvegiene din Marea Britanie şi din Suedia. Trecerea de la forţele ocupaţiei la cele ale aliaţilor s-a făcut uşor. Guvernul în exil s-a întors din Anglia, iar la 7 iunie Regele Haakon a sosit în portul Oslo la bordul unei nave britanice.

Supravieţuitorii norvegieni au început să apară din lagărele de concentrare naziste. La sfârşitul războiului, 92 000 norvegieni se aflau în afara ţării, dintre care 46 000 în Suedia. Pe lângă soldaţii germani, în Norvegia se mai aflau 141 000 străini, majoritatea prizonieri de război. Dintre aceştia, 84 000 erau ruşi.
În timpul războiului, germanii au rechiziţionat 40 la sută din PIB-ul Norvegiei. La aceasta s-au adăugat distrugerile cauzate de războiul în sine. În Finnmark, ravagiile au fost considerabile. Mari suprafeţe au fost distruse ca urmare a politicii „pământului pârjolit” pe care au practicat-o germanii în timpul retragerii. Alte oraşe sau aşezări au fost distruse de bombardamente sau incendieri.

În total, 10 262 norvegieni şi-au pierdut viaţa în timpul războiului sau în captivitate. Aproximativ 40 000 norvegieni au fost închişi.