Ţărmurile norvegiene sunt lungi şi zimţate, iar fiordurile pătrund adânc în uscat. Încă de la începuturile istoriei, locuitorii acestor ţinuturi, care se chinuiau să supravieţuiască din puţinele roade ale pământului, au simţit atracţia mării. Nu e de mirare că, arându-şi ogoarele, ridicau ochii spre orizont, spre marea care nu doar că le putea asigura mai multă hrană, dar îi putea duce în ţinuturi mai bogate cu climă mai blândă.
Se prea poate să fi existat exploratori norvegieni îndrăzneţi în timpurile preistorice, dar poveştile lor au rămas nespuse. Până la apariţia istoriei scrise, nu se menţionează nici o descoperire timpurie, şi chiar şi în primele poveşti de călătorie care s-au păstrat, naratorii fac rar referire la primele aventurări în necunoscut.
În Evul Mediu, biserica – singura putere unificatoare reală din Europa după căderea Imperiului Roman – nu s-a străduit prea mult să încurajeze spiritul de aventură şi curiozitatea. Viziunea geografică asupra lumii se baza strict pe Biblie. Biserica nu privea cu ochi buni descoperirile care ar fi putut să conteste veridicitatea credinţelor de mult împământenite sau să îi încurajeze pe oameni să pună sub semnul întrebării dogmele vechi de secole. Dar în Norvegia pre-creştină, locuitorii aveau nevoie de pământ. Suprafeţele cultivabile erau extrem de puţine, în munţii abrupţi şi printre miriadele de lacuri şi fiorduri. Chiar dacă acest popor de pescari făcea de secole comerţ pe mare, de-a lungul coastei, nu au fost în măsură să pornească în căutarea de noi teritorii decât când au avut corăbii cu care să poată naviga pe apele întinse. Această problemă s-a rezolvat o dată cu apariţia corăbiilor vikinge. Aceste vase cu provă înaltă, rapide şi graţioase, înaintau atât duse de vânt, cu pânzele sus, cât şi ajutate de vâsle. Mai mult, erau construite în aşa fel încât puteau fi trase pe ţărmuri sau pe malurile râurilor de către echipaj şi pătrundeau astfel până departe pe uscat. Prin urmare, în jurul anului 800 d.Hr., vikingii şi-au părăsit fiordurile şi au pornit la atac, în căutare de pământuri şi de bogăţii, dar şi de aventură şi de faimă. Au fost printre puţinele popoare din Evul Mediu care s-au aventurat dincolo de teritoriul pe care îl locuiau.