Toţi locuitorii Norvegiei au dreptul la acces şi la traversarea terenurilor necultivate din zonele rurale. Acest drept tradiţional este prevăzut în legislaţie încă din 1957. El se bazează pe respectul pentru natură, iar de la vizitatori se aşteaptă să dea dovadă de consideraţie faţă de fermieri şi proprietarii de pământ, faţă de alţi utilizatori şi de mediul înconjurător.
Presiunea pentru dreptul de acces
Accesul liber în zonele rurale este ameninţat de anumite tipuri de măsuri de dezvoltare şi privatizare. Gardurile şi alte bariere ridicate pentru a preveni accesul public nu sunt permise conform Legii privind Relaxarea în Aer Liber. Dezvoltările treptate de-a lungul coastei, în special în fiordul Oslo şi în zonele populare din sudul Norvegiei, au redus progresiv accesul la linia de litoral. Ca regulă generală, construirea şi divizarea proprietăţii este interzisă pe o distanţă de 100 m de mal, însă autorităţile locale din multe zone şi-au folosit în mod liber posibilităţile de a acorda excepţii de la această regulă.
Pescuitul sportiv
În zonele cu apă dulce cum sunt râurile şi lacurile, drepturile de pescuit aparţin proprietarului terenului. Astfel, pescuitul sportiv nu este inclus în dreptul la liber acces. Norvegia face diferenţa între proprietatea guvernamentală, pământul comun deţinut de stat şi proprietatea privată, dar indiferent de posesorul pământului, pescuitul în apă dulce este posibil numai cu permisiunea proprietarului sau în cazul celor care deţin un permis de pescuit.
În zonele cu apă sărată, pescuitul sportiv este liber, din bărci sau de pe mal. Pescuitul este condiţionat de prevederile legale menite să protejeze diversitatea biologică etc., care includ reguli privind utilizarea echipamentelor, sezoanele de pescuit, limite privind mărimea peştilor şi aşa mai departe. Birourile locale de informaţii turistice din fiecare municipalitate pot furniza informaţii la zi privind normele în vigoare.
Vânătoarea
Drepturile de vânătoare îi aparţin proprietarului, iar astfel vânătoarea nu este inclusă în dreptul la liber acces. Asta înseamnă că nu este permis să se vâneze fără acordul proprietarului şi este necesar un permis de vânătoare sau un act similar. Singura excepţie de la regulă se referă la vânătoarea în zonele cu apă sărată, unde se poate vâna cu ajutorul unei bărci cu vâsle până la maximum 2 km de mal (inclusiv insulele). Bărcile cu motor sunt permise la vânătoare numai la o distanţă minimă de 2 km faţă de mal.
În Norvegia există un test pentru obţinerea permisului de vânătoare, dar străinii nu trebuie să îl treacă, dacă îndeplinesc condiţiile pentru acelaşi tip de vânătoare în ţara de origine. Vârsta minimă pentru vânătoarea de animale mici este 16 ani, iar pentru vânatul de dimensiuni mari, 18 ani. Toate activităţile de vânătoare sunt supuse legislaţiei de protejare a diversităţii biologice etc.
Un obiectiv naţional
Autorităţile doresc să le asigure tuturor cetăţenilor oportunităţi egale de participare la activităţile în aer liber. Unul din obiectivele naţionale ale Norvegiei este asigurarea accesibilităţii la zonele de relaxare ecologice aflate în apropierea locuinţelor norvegienilor.