Zona tradiţională în care locuiesc laponii se întinde în patru ţări: Finlanda, Norvegia, Rusia şi Suedia. Laponii au locuit aici cu mult înaintea introducerii frontierelor de stat, drept pentru care sunt recunoscuţi ca popor băştinaş în Norvegia.
Nu există cifre exacte privind numărul laponilor din Norvegia, dar, conform estimărilor, acesta se situează undeva între 60 000 şi 100 000. Circa 15-25 000 de laponi trăiesc în Suedia, în timp ce în Finlanda se găsesc aproximativ 6 000, iar în Rusia 2 000. În jur de 11 000 de persoane s-au înregistrat pe listele electorale, care cuprind persoanele în vârstă de peste 18 ani care doresc să voteze şi să ia parte la alegerile pentru Sámediggi (Parlamentul Lapon).
Zona în care laponii îşi cresc renii cuprinde cele cinci districte din nordul Norvegiei şi municipalitatea Engerdal din districtul Hedmark.
Sursele tradiţionale de venituri ale laponilor includ creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul, cultivarea pământului şi duodji, sau meşteşugurile lapone.
Ziua Naţională a laponilor şi steagul lapon
Începând din 2004, Ziua Naţională a laponilor, din 6 februarie, este o zi oficială în care în Norvegia se arborează steagul lapon. Ziua Naţională se sărbătoreşte în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Rusia şi serveşte drept simbol al unei naţiuni lapone unite dincolo de graniţele naţionale. Data de 6 februarie comemorează primul congres lapon, organizat la 6 februarie 1917, care a pus bazele dezvoltării cooperării prezente dintre laponii din Norvegia şi din ţările vecine.
În aprilie 2003, legea privind utilizarea steagurilor pe clădirile publice municipale a fost modificată pentru a include steagul lapon. Municipalităţile şi districtele norvegiene pot acum să arboreze steagul lapon cu orice ocazie.
Steagul lapon a fost inaugurat în 1986 de Consiliul Lapon, o organizaţie internaţională neguvernamentală care are organizaţii membre în Finlanda, Norvegia, Rusia şi Suedia. Capitolul1 Secţiunea 6 din Legea Laponă îi conferă Sámediggi autoritatea necesară pentru a stabili regulile de utilizare a steagului lapon în Norvegia.
Steagul lapon a fost arborat pentru prima oară în Complexul Administraţiei Guvernamentale cu ocazia Zilei Naţionale a laponilor din 2003. În viitor, steagul va fi arborat în Complexul Administraţiei Guvernamentale în fiecare an la 6 februarie, pentru a marca rolul culturii lapone în Norvegia. Steagul va fi arborat, de asemenea, pe clădirea Storting (Parlamentul norvegian).