Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului salvgardează drepturile copiilor în moduri diferite, care stipulează că autorităţile trebuie să încerce să apere interesele, supravieţuirea şi dezvoltarea copilului, să protejeze copiii de discriminare şi să respecte punctele de vedere ale copiilor în situaţii care îi privesc în mod direct. Convenţia a fost ratificată de Norvegia în 1991, iar până în prezent aceasta a fost ratificată de 191 de ţări.
În aprilie 2003, Norvegia a trimis cel de-al treilea raport la Naţiunile Unite cu privire la Convenţia pentru Drepturile Copilului. Acest raport oferă o descriere sumară a provocărilor cu care se înfruntă Norvegia cu privire la condiţiile de trai ale copiilor şi tinerilor şi prezintă schimbările şi dezvoltările care au avut loc în acest domeniu de când Norvegia a prezentat raportul anterior, în 1998.
În iunie 2003, Storting (Adunarea Naţională Norvegiană) a adoptat un proiect de incorporare a Convenţiei privind Drepturile Copiilor în legislaţia naţională. Convenţia a fost integrată în legislaţia norvegiană printr-o modificare a Legii Drepturilor Omului din 1999. Modificarea a intrat în vigoare în octombrie 2003. Poziţia legală a copiilor a fost astfel consolidată. Legea Copilului, Legea Adopţiilor şi Legea Bunăstării Copiilor au fost şi ele modificate, micşorându-se limita de vârstă la care copiii au dreptul să îşi exprime opiniile de la 12 la 7 ani. Copiii mai mici care sunt capabili să îşi formeze o opinie proprie trebuie să fie informaţi şi să beneficieze de posibilitatea de a-şi exprima părerea înainte de a putea lua o decizie în situaţii care îi afectează.
În 1981, Norvegia a înfiinţat primul Ombudsman pentru copii din lume. Ombudsman-ul pentru copii este un organ independent, autonom şi neutru din punct de vedere politic înfiinţat printr-o anumită lege. Obligaţia principală a Ombudsman-ului este aceea de a promova interesele copiilor în societate în general şi să monitorizeze îndeaproape evoluţia condiţiilor în care se dezvoltă copiii.