Egalitatea între sexe

20.10.2009 // Indicele Dezvoltării Umane în anul 2003 realizat de PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) clasifică Norvegia pe locul doi în lume, în urma Islandei, în ceea ce priveşte egalitatea economică şi politică dintre sexe. Printre altele, Norvegia are un procent ridicat de femei membre ale Storting (Adunarea Naţională Norvegiană) sau angajate în posturi de conducere de cel mai înalt nivel. De asemenea, femeile reprezintă un procent important al forţei de muncă în general. Deşi numărul bărbaţilor angajaţi în posturi politice sau publice este încă mai mare decât cel al femeilor, există o tendinţă clară de creştere a reprezentării femeilor. În 1986, al doilea Guvern format de Primul-ministru de atunci, Gro Harlem Brundtland, a avut cel mai mare procent de femei din lume, opt posturi ministeriale din cele optsprezece existente.

În temeiul Legii privind Statutul Egal din 1978, orice discriminare pe bază de sex este interzisă, mai puţin în cazurile în care promovează intenţionat egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi. Deşi a fost adoptat principiul plăţii egale pentru munca echivalentă, cifrele arată că femeile norvegiene se situează încă în urma bărbaţilor în ceea ce priveşte nivelul de salarizare.

În ultima sută de ani, femeile şi-au câştigat drepturi egale formale şi reale în majoritatea domeniilor. În 1888, femeile măritate au primit drepturi juridice egale cu cele ale bărbaţilor, iar legile adoptate în 1918 şi 1927 le-au plasat la acelaşi nivel cu bărbaţii în ceea ce priveşte divorţul, tutela copiilor şi dreptul la proprietate. În 1912, femeile au primit dreptul de a ocupa aproape orice post din administraţia guvernamentală, iar începând din 1938 li s-a permis să deţină orice slujbă, mai puţin cele din sfera religioasă şi militară. Drepturile depline de a ocupa orice post oficial le-au fost acordate în 1952.

Accesul femeilor pe piaţa muncii şi prin urmare îmbunătăţirea situaţiei lor materiale de la sfârşitul secolului al XIX-lea au pus bazele mişcării politice a femeilor, al cărei obiectiv era obţinerea de drepturi sociale depline pentru femei în toate domeniile. Ca mişcare organizată, mişcarea pentru drepturile femeilor a debutat în anii 1880. Pe atunci, femeile luptau pentru dreptul la vot, pe care şi l-au câştigat în 1913. În perioada interbelică, au fost înfiinţate o serie de grupuri feministe sub auspiciile sindicatelor. Anii ’60 au reprezentat un nou moment de glorie al mişcării feministe. Revoltele studenţeşti, mişcările pentru drepturile femeilor care îşi făceau apariţia în alte ţări şi dezvoltarea economică, datorită căreia a crescut cererea de angajate pe piaţa muncii, au reînnoit interesul femeilor norvegiene pentru egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi şi au dat naştere unei mişcări mai puternice ca niciodată.

Această nouă mişcare feministă nu era interesată de obţinerea în primul rând a unei egalităţi de formă, ci şi-a concentrat eforturile asupra acordării posibilităţii femeilor de a-şi exercita în mod liber drepturile dobândite în mod oficial.


sursa Extras din Enciclopedia Norvegiană Aschehoug şi Gyldendal / Kristin Natvig Aas   |   participare în reţea   |   print