Femeile în politica

Ultima actualizare: 20.10.2009 //

Femeile norvegiene au reusit în mare masura sa dobândeasca influenta pe plan politic. Cu treizeci de ani în urma, numai 15 procente din reprezentantii alesi în Storting (Adunarea Nationala Norvegiana) erau femei, în timp ce în ultimii ani aceasta cifra a variat între 36 – 39 procente. Paritatea tot mai mare dintre barbati si femei în cadrul procesului decizional se datoreaza, printre altele, înmultirii oportunitatilor de educatie si de angajare pentru acestea din urma. Totusi, numai competenta, experienta, atitudinile favorabile egalitatii de sanse dintre barbati si femei si bunele intentii nu sunt suficiente. Experienta acumulata pâna în prezent demonstreaza ca procentul femeilor angajate în institutiile politice nu va creste fara ajutorul unor masuri specifice, cum ar fi campaniile speciale si folosirea cotelor de reprezentare a femeilor.

Sistemul cotelor de reprezentare a femeilor a fost adoptat prima oara în cadrul Partidului Socialist de Stânga si al Partidului Liberal, înca din anii ’70. În prezent, practic toate partidele politice importante din Norvegia aplica un sistem al cotelor de reprezentare a femeilor când numesc candidatii la alegeri si când formeaza organele de conducere ale formatiunii politice respective, la toate nivelurile. Acest sistem de cote este voluntar si auto-impus. În Norvegia nu exista nici o dispozitie legala privind reprezentarea echilibrata a barbatilor si femeilor în partidele politice sau în organismele alese prin vot direct.

A fost introdus un sistem de cote si pentru comitetele, comisiile si consiliile numite public. În urma cu treizeci de ani, femeile faceau parte din aceste adunari în procent de doar 11 %. În 1981, în Legea privind Egalitatea de Sanse dintre Femei si Barbati au fost introduse unele dispozitii privind necesitatea reprezentarii echilibrate a femeilor si barbatilor în comitetele numite public etc., iar din 1988 exista o prevedere ca fiecare sex este reprezentat în proportie minima de 40 %. În urma celei mai recente modificari aduse acestei legi, nivelul reprezentarii femeilor a crescut de la 22 procente la 40 procente, nivel atins în 1997.

În 1986, prim-ministrul Gro Harlem Brundtland a numit un guvern care era format dintr-un numar record de femei. De atunci, nici un guvern norvegian nu a mai fost compus din mai putin de 40 % femei.

Reprezentarea femeilor si a barbatilor în conducerea întreprinderilor
Cifrele din 2003 aratau ca o medie de 8,5 procente din membrii organelor de conducere (reprezentanti ai actionarilor si alesi ai angajatilor) ale societatilor pe actiuni din sectorul privat norvegian erau femei (iulie 2003), în timp ce, în întreprinderile detinute de stat, acest procent era de 45,7 procente (martie 2003).

În 1 ianuarie 2004, au fost modificate dispozitiile din legislatia privind companiile referitoare la reprezentarea în consiliul de administratie al oricarei întreprinderi detinute de stat. A devenit obligatoriu ca în aceste consilii de administratie fiecare sex sa fie reprezentat cel putin 40 %.

Au fost adoptate modificari corespunzatoare si pentru companiile cu participare limitata a statului din sectorul privat, dar s-a semnat un acord cu sectorul comercial care stipuleaza ca aceste reglementari nu vor intra în vigoare daca echilibrarea preconizata a reprezentarii va fi atinsa în mod voluntar în cursul anului 2005. Conform cifrelor oferite de Oficiul Norvegian de Statistica, în Norvegia, la 1 iulie 2005 existau 519 companii cu participare limitata a statului. Dintre acestea, 68 (13,1 procente) îndeplineau prevederile legale referitoare la reprezentarea sexelor. Reprezentarea medie a femeilor în consiliile permanente (proprietar si angajat ales) din companiile norvegiene cu participare limitata a statului era de 15,5 procente. Astfel, Guvernul Stoltenberg a hotarât implementarea acestor reglementari începând cu 1 ianuarie 2006.

Prin comparatie, cifrele oferite de Oficiul Norvegian de Statistica arata ca aproximativ 60 procente din totalul studentilor care urmeaza o forma de învatamânt superior  sunt femei, iar numarul femeilor care au  absolvit o forma de învatamânt universitar sau colegiu de patru ani depaseste numarul barbatilor cu aceeasi educatie.

Noile dispozitii prezentate anterior nu se aplica companiilor private cu raspundere limitata. În Norvegia, acestea sunt de cele mai multe ori mici afaceri de familie, în cadrul carora proprietarii sunt persoane fizice care îsi constituie propriul consiliu de administratie. Legislatia privind egalitatea de sanse este mai putin potrivita pentru acest tip de companii. Într-o companie publica cu raspundere limitata, pe de alta parte, accesul la stocul de actiuni va fi extins, iar conducerea are un caracter mai putin personal.


sursa Pagina realizata de Ministerul Norvegian al Copiilor si Egalitatii între Sexe   |   participare în reţea   |   print