Familia regală actuală este formată din: MS Regele Harald V, MS Regina Sonja, ASR Prinţul Moştenitor Haakon, ASR Prinţesa Moştenitoare Mette-Marit, ASR Prinţesa Ingrid Alexandra şi Prinţesa Märtha Louise. Prinţesa Märtha Louise şi soţul ei, Ari Behn, au o fiică, Maud Angelica Behn, a treia succesoare la tronul Norvegiei.
MS Regele
MS Regele Harald al V-lea s-a născut la 21 februarie 1937 în casa părinţilor săi, proprietatea Skaugum situată lângă Oslo. Unicul fiu al Prinţului Moştenitor Olav (care avea să devină Regele Olav al V-lea) şi al Prinţesei Moştenitoare Märtha, a fost primul prinţ născut în Norvegia după 567 de ani. Cele două surori mai mari ale Prinţului Harald, Prinţesa Ragnhild şi Prinţesa Astrid, s-au născut în 1930 şi respectiv 1932, dar în acea perioadă numai bărbaţii puteau moşteni tronul ţării. Copilăria Prinţului Harald în Norvegia a fost liniştită, până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Când forţele naziste au invadat Norvegia la 9 aprilie 1940, Prinţul a plecat în Suedia împreună cu mama şi surorile sale şi a locuit în Statele Unite ale Americii pe durata războiului. S-a întors în Norvegia în 1945.
După terminarea studiilor liceale, Prinţul Harald s-a înscris la Şcoala Norvegiană de Ofiţeri de Cavalerie, iar apoi şi-a desăvârşit educaţia militară la Academia Militară, în 1959. Prinţul Harald a devenit Prinţ Moştenitor la 21 septembrie 1957, când tatăl său a devenit Regele Olav al V-lea. După terminarea stagiului militar obligatoriu, Prinţul Moştenitor şi-a continuat studiile la Oxford. A stat la Oxford în perioada 1960-1962, studiind ştiinţe sociale, istorie şi ştiinţe economice la Balliol College.
La 29 august 1968, Prinţul Moştenitor Harald s-a căsătorit cu domnişoara Sonja Haraldsen din Vinderen, Oslo. Cuplul a aşteptat nouă ani ca mariajul lor să fie acceptat. După ce s-a consultat cu preşedinţia Storting, cu liderii parlamentari şi cu Guvernul, Regele Olav al V-lea i-a acordat Prinţului Moştenitor permisiunea să se căsătorească cu o persoană care nu făcea parte din aristocraţie.
Regele Harald a urcat pe tron la 17 ianuarie 1991, la moartea tatălui său.
MS Regina
MS Regina Sonja s-a născut la 4 iulie 1937 la Oslo, fiind fiica lui Karl şi Dagny (născută Ulrichsen) Haraldsen. Şi-a terminat studiile liceale în 1954, după care a urmat o şcoală de croitorie şi creaţie vestimentară. A obţinut apoi o diplomă de la Ecole Professionnelle des Jeunes Filles din Lausanne, în Elveţia. S-a întors în Norvegia, unde a studiat în continuare şi a obţinut o licenţă (franceză, engleză şi Istoria Artei) la Universitatea din Oslo.
La 29 august 1968, domnişoara Sonja Haraldsen s-a măritat cu Prinţul Moştenitor Harald la Catedrala din Oslo şi a devenit Prinţesa Moştenitoare a tronului Norvegiei.
ASR Prinţul Moştenitor
ASR Prinţul Moştenitor Haakon s-a născut la 20 iulie 1973 la Spitalul Naţional din Oslo. Este al doilea copil şi unicul fiu al Prinţului Moştenitor Harald şi al Prinţesei Moştenitoare Sonja (care au devenit ulterior Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja). La data când s-a născut Prinţul, succesiunea la tronul Norvegiei le era rezervată bărbaţilor. Astfel, deşi sora lui, Prinţesa Märtha Louise, era cu doi ani mai în vârstă, Prinţul Haakon Magnus s-a născut moştenitor al tronului. De atunci, Constituţia Norvegiei a fost modificată, astfel încât şi femeile pot moşteni tronul. Prinţul Haakon Magnus a fost botezat în Capela Palatului la 20 septembrie 1973, iar printre naşii săi s-au numărat trei monarhi scandinavi: Regele Olav al V-lea al Norvegiei, Regele Carl XVI Gustav al Suediei şi Regina Margrethe a II-a a Danemarcei. Prinţul a fost confirmat în Capela Palatului în 1988. Prinţul Haakon Magnus a devenit Prinţul Moştenitor Haakon când tatăl său a urcat pe tron la 17 ianuarie 1991. La 25 august 2001, Prinţul Moştenitor s-a căsătorit cu domnişoara Mette-Marit Tjessem Høiby în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala din Oslo.
ASR Prinţesa Moştenitoare
Prinţesa Moştenitoare Mette-Marit s-a născut la 19 august 1973 şi este cel mai mic copil al lui Marit Tjessem şi Sven Olav Bjarte Høiby. Logodna Alteţei Sale Regale Prinţul Moştenitor Haakon cu domnişoara Mette-Marit Tjessem Høiby a fost anunţată la 1 decembrie 2000, iar cei doi s-au căsătorit la Catedrala din Oslo la 25 august 2001.
ASR Prinţesa
Alteţa Sa Regală Prinţesa Ingrid Alexandra s-a născut la Rikshospitalet, Spitalul Universitar din Oslo. Prinţesa este fiica ASR Prinţului Moştenitor Haakon şi a ASR Prinţesei Moştenitoare Mette-Marit şi este a doua din linia de succesiune la tronul norvegian. La 17 aprilie 2004, Prinţesa a fost botezată în Capela Palatului din Oslo. Naşii ei sunt MS Regele Harald al V-lea, ASR Prinţul Moştenitor Frederik al Danemarcei, ASR Prinţesa Moştenitoare Victoria a Suediei, ASR Prinţul Moştenitor Felipe al Asturiei. Prinţesa Märtha Louise şi Marit Tjessem.
Prinţul Sverre Magnus
Prinţul Sverre Magnus s-a născut la 3 Decembrie 2005 la Spitalul Universitar Rikshospitalet din Oslo, şi este fiul Majestăţii Sale Regale Prinţul Încoronat Haakon Magnus şi a Majestăţii Sale Regale Prinţesa Mette-Marit. Prinţul este al treilea într-o linie de succesiune directa la tronul Norvegiei, dupa tatăl şi sora sa Majestatea Sa Regală Prinţesa Ingrid Alexandra. Prinţul a fost botezat creştineste la 4 Martie 2006, în capela palatului din Oslo.
Prinţesa Märtha Louise
Prinţesa Märtha Louise s-a născut la 22 septembrie 1971 la Spitalul Naţional din Oslo. A fost primul copil al Prinţului Moştenitor Harald şi al Prinţesei Moştenitoare Sonja, (care au devenit ulterior Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja). Prinţesa a fost botezată Märtha după numele mamei tatălui său, Prinţesa Moştenitoare Märtha a Norvegiei, şi Louise după stră-străbunica sa, Regina Louise a Danemarcei, fiica lui Carl al XV-lea al Suediei şi mama lui Haakon al VII-lea al Norvegiei. Până la modificarea Constituţiei, succesiunea la tronul Norvegiei era posibilă doar pentru bărbaţi. Astfel, fratele Prinţesei, Prinţul Haakon Magnus (ulterior Prinţul Moştenitor Haakon), deşi cu doi ani mai tânăr, a fost desemnat moştenitor al tronului.
Prinţesa Märtha Louise s-a căsătorit cu scriitorul Ari Behn, din Moss, Norvegia, la Catedrala Nidaros din Trondheim la 24 mai 2002. Cei doi au trei fiice. Maud Angelica Behn s-a născut la Rikshospitalet in Oslo pe 29 aprilie 2003, Leah Isadora Behn, la Bloksbjerg în Hankø doi ani mai tarziu, pe 8 aprilie, iar Emma Tallulah Behn a venit pe lume în Lommedalen pe 29 septembrie 2008.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi pagina web a Casei Regale a Norvegieikongehuset.no (în engleză)