Norvegia este, în termeni oficiali, o monarhie constituţională cu un sistem de guvernare democratic parlamentar. Democratic, deoarece sursa puterii politice şi a legitimităţii conform Constituţiei se află la poporul norvegian, acest lucru însemnând că toţi cetăţenii pot participa la Storting (Adunarea Naţională norvegiană) şi la consiliile municipale şi districtuale. Parlamentar, în măsura în care Guvernul, în calitate de putere executivă interimară, nu poate guverna fără încrederea acordată de Storting, adică de puterea legislativă. Monarhie constituţională, deoarece Guvernul, în conformitate cu articolele originale din Constituţie, îşi are sursa autorităţii în puterea executivă cu care este învestit Regele.
Atât guvernarea democratică cât şi monarhia au fost instituite în Constituţia din 1814. Parlamentarismul a fost introdus în 1884. În prezent, puterile politice reale ale Regelui sunt limitate, dar acesta îndeplineşte o funcţie simbolică importantă ca Şef de Stat şi reprezentant oficial al societăţii şi vieţii economice norvegiene. Monarhia joacă, de asemenea, un rol unificator crucial, care devine evident mai ales în perioadele de criză naţională. Acest lucru a fost demonstrat în mod clar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Regele Haakon al VII-lea, care se opunea invaziei naziste a Norvegiei din 1940, a părăsit ţara pentru a lupta împotriva ocupaţiei din exil, de la Londra.
Puterea de stat este împărţită în mod formal între trei instituţii: Storting (puterea legislativă), Guvernul (puterea executivă) şi curţile (puterea judiciară). În plus, administraţia publică, care a fost concepută pentru a asista organismele politice, este uneori considerată a patra putere în stat, deoarece se angajează, în prezent, în acţiuni independente şi poate influenţa trasarea politicilor naţionale. Există, de asemenea, o distribuire geografică a puterii politice, la nivel central, districtual şi municipal.
Participarea populaţiei în sfera politică se face atât prin alegerile directe, cât şi prin apartenenţa acesteia la diferite organizaţii. Norvegianul de rând este membru, în medie, a patru organizaţii, iar aproximativ 70 % din populaţia adultă face parte din cel puţin o organizaţie. Aceste organizaţii îşi pot exercita influenţa asupra autorităţilor prin intermediul contactelor oficiale şi neoficiale cu administraţia publică. Contactele strânse dintre comitetele parlamentare permanente, ministere şi grupurile de interese înseamnă o orientare a politicilor norvegiene înspre segmente cum ar fi industria, agricultura sau educaţia.
Participarea la vot este de obicei în procent de circa 80 %. Dreptul de vot a fost introdus pentru bărbaţi în 1898, iar pentru femei, în 1913. Vârsta majoratului este în prezent 18 ani.