Guvernul reprezintă puterea executivă. Cele mai importante funcţii ale sale sunt prezentarea de proiecte legislative şi de propuneri de buget în faţa Storting (Adunarea Naţională Norvegiană) şi punerea în aplicare a deciziilor prin intermediul Ministerelor. Membrii Guvernului sunt aleşi din rândul Storting şi sunt conduşi de Primul-ministru. În mod oficial, Regele este cel care îi cere partidului majoritar să formeze un guvern sau o coaliţie viabilă.
Deciziile Guvernului sunt luate în mod oficial de Rege în cadrul Consiliului (adică sunt aprobate în comun de Rege şi de Consiliul de Stat) în fiecare vineri. Toate Decretele Regale trebuie să fie semnate de Rege şi contrasemnate de Primul-ministru.
Atât oficial cât şi în realitate, Guvernul norvegian, în special Primul-ministru, au puteri limitate faţă de majoritatea ţărilor occidentale. Prin tradiţie, Primul-ministru, Ministrul de Externe şi Ministrul de Finanţe ocupă cele mai înalte poziţii în cadrul Guvernului.
Pe măsură ce a crescut numărul sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească statul, puterea legislativă a fost delegată din ce în ce mai mult de Storting Guvernului şi adeseori şi mai jos pe scara ierarhică, la ministerele de resort. Norvegia se caracterizează printr-un guvern ministerial, în care un ministru acţionează ca şef politic al ministerului său. Imediat după ministru urmează Secretarii de Stat desemnaţi conform unor criterii politice, care pot fi echivalaţi cu miniştrii adjuncţi, şi consilierii politici.
Ministerele au o structură ierarhică, cu un Secretar General ca şef administrativ cu cel mai înalt statut, urmat de Directorul General (ekspedisjonssjef) la nivelul departamentului, de Directorul General Adjunct (avdelingsdirektør) la nivelul departamentului sau al secţiunii, de Directorul General Adjunct Delegat (underdirektør) la nivelul secţiunii, de Şeful de Divizie (byråsjef) la nivelul diviziei şi de funcţionarii publici, care cuprind diferite grade de consilieri, directori executivi şi alţi angajaţi.