Norvegia este împărţită în 19 districte şi 430 de municipalităţi (în 2009). Puterile de auto-guvernare ale consiliilor districtuale şi municipale au fost delegate de stat şi sunt prevăzute în legislaţie, nu în Constituţie.
Statul este reprezentat direct la nivel local de birourile Guvernatorilor Districtuali.
Municipalităţile sunt cele mai importante unităţi ale administraţiei publice locale. Ele răspund de învăţământul primar şi gimnazial, de serviciile sociale, de drumurile municipale, de alimentarea cu apă, de canalizare şi de reglementarea zonării. Liceele şi o serie de servicii tehnice sunt administrate la nivelul districtului. Fiecare din aceste niveluri administrative îşi realizează o parte din venituri din impozitele locale, din taxe şi managementul local al afacerilor şi parţial din alocaţii de la autorităţile centrale şi alte instituţii publice.
Districtele sunt o diviziune administrativă tradiţională care datează din Evul Mediu şi din Epoca Vikingă, când aşa-numitele „fylkesting” (consilii districtuale) aveau puteri sporite. Sistemul auto-guvernării locale din Evul Mediu s-a dizolvat treptat după ce Norvegia a fost unificată într-o singură formaţiune. În urma uniunii cu Danemarca, autoritatea a devenit centralizată, aflându-se în mâinile Regelui. În 1837, auto-guvernarea locală a municipalităţilor a fost reintrodusă.
Districtele şi municipalităţile sunt conduse de consilii alese, iar alegerile se organizează o dată la patru ani. Mandatele se distribuie conform unui sistem de reprezentare proporţională, iar numărul acestora merge de la 13 (consilii municipale) şi 25 (consilii districtuale) la 85. Consiliile sunt conduse de un comitet executiv format dintr-un număr reprezentativ de persoane selecţionate din toate partidele politice care formează consiliile în cauză şi de un primar. Puţine excepţii, în principal oraşele Oslo şi Bergen, au o formă parlamentară de guvernare, instituind astfel o administrare locală bazată pe partidele politice.
Cele 18 administraţii districtuale (Oslo nu este considerat district în sensul tradiţional al cuvântului) au fost create în 1975 pentru a funcţiona ca un nivel administrativ între stat şi municipalităţi. După reforma de unificare teritorială din 1967, numărul municipalităţilor s-a stabilizat undeva în jurul cifrei de 420-440.