Cele două organizaţii îşi vor uni forţele pentru a transforma acest proiect într-unul viabil. Beneficiind de o finanţare de 800.000 euro, prin Norwaz Grants, acest centru se doreşte a fi unul de excelenţă în promovarea sănătăţii mentale şi în îmbunătăţirea calităţii serviciilor de îngrijire oferite copiilor şi adolescenţilor vulnerabili prin dezvoltarea unui cadru operaţional şi a unor programe de formare adresate specialiştilor.
Centrul va oferi primul serviciu de acest gen din România într-un mediu prietenos, nestigmatizant. Beneficiarii serviciilor oferite de Centru vor fi copii şi adolescenţi diagnisticaţi cu ADHD, anxietate, depresie, comportament agresiv sau care prezintă riscul de a dezvolta asemenea afecţiuni (de exemplu copii care au traversat situaţii de viaţă traumatizante sau care provin din familii vulnerabile), precum şi părinţii acestora. Serviciile vor fi oferite atât la sediul Centrului, cât şi la domiciliul sau în mediul social al copilului. Potrivit estimărilor iniţiale, anual, aproximativ 800 de copii vor beneficia gratuit de aceste servicii la sediul Centrului, iar 3000 vor fi monitorizaţi în cadrul mediului lor obişnuit de viaţă.
Centrul este multidisciplinar şi cuprinde trei departamente: servicii adresate beneficiarilor direcţi (copii şi părinţi), construirea capacităţilor (formarea personalului, a specialiştilor, supervizare şi asistenţă tehnică, cu sprijinul specialiştilor Salvaţi Copiii Norvegia); dezvoltarea resurselor (studii, crearea de materiale, instumente de monitorizare şi diagnoză).
După cum am menţionat mai sus, acest proiect este exemplul perfect de colaborare dintre sectorul public, cel privat şi ONG-uri, cu sprijinul banilor publici norvegieni, pentru acoperirea cheltuielilor aferente proiectului, cu NGO-uri care şi-au asumat întreaga responsabilitate privind implementarea proiectului şi cu o bancă privată oferind timp de zece ani, cu titlu gratuit, dreptul de folosinţă a spaţiului unde astăzi funcţionează CEEC. În termeni de sustenabilitate, aceasta pare formula ideală.
Noul centru este situat pe Bd. Unirii nr. 43-45 (lângă Tribunalul Bucureşti şi sucursala BCR Unirea). Programarea consultaţiilor se poate face la nr. de telefon 021 321 00 50.