Arhitecţi, specialişti, restauratori, muzeografi din cele două ţări au contribuit la realizarea acestui capitol deschizând o perspectivă largă asupra metodelor tradiţionale de utilizare a lemnului, asupra celor de restaurare, precum şi asupra modurilor de redescoperire şi, poate, de re-inventare a vechiului meşteşug al lucrătorilor în lemn.
Arhitectura în lemn din Norvegia şi România prezintă similitutini evidente, cu atât mai mult cu cât punctul de pornire în analiză îl contituie, după cum remarcă Mariana Celac, Expoziţia Universală de la Paris din 1900 când Norvegia şi România au avut pavilioanele alături unul de celălalt. Acoperişul înalt, stâlpii, faţada, streaşina mare, îmbinarea complexă a elementelor de construcţie a bisericilor maramureşene sunt elemente tipice ale bisericilor de lemn norvegiene construite în Evul Mediu. Aceasta însă nu ar trebui să ne surprindă, pentru că tradiţiile şi obiceiurile locale nu au afactat puterea şi permanenţa lemnului.
Secolul 21, „publicaţie periodică de sinteză: literatură universală, ştiinţele omului, dialogul culturilor”, apare începând cu primul număr din 2001 sub denumirea ante-menţionată, renunţând la numele sub care se făcuse cunoscută – Secolul 20. Revistă trimestrială, Secolul 21 apare în format de carte (aproximativ 300 de pagini), cu ilustraţii alb-negru şi color şi poate fi găsită în librării şi biblioteci.