Q: Norvegia este una dintre ţările cu cele mai extinse preocupări privind mediul înconjurător din lume (a doua după Elveţia, conform Indexului de Performanţă privind Mediul Înconjurător pe 2008). Care sunt principalele politici de mediu care conduc către asemenea rezultate?
A: Există o serie de elemente obiective care explică parţial aceste realizări. Suntem foarte norocoşi. Avem resurse energetice uriaşe. Suntem totodată printre ţările cu cel mai mare produs pe cap de locuitor din lume. Practic întreg consumul nostru de electricitate se bazează pe hidro-energie. Norvegia este o ţară foarte bogată în petrol şi gaze. Avem, de asemenea, un mare potenţial în ceea ce priveşte energia eoliană şi puterea valurilor. O altă sursă de energie – de care s-ar putea să nu se fi auzit, dar care are un potenţial uriaş in viitor este toriu-ul (combustibilul nuclear al viitorului, dar fără a fi periculos precum energia nucleară). Norvegia ocupă locul al treilea în lume în ceea ce priveşte rezervele de toriu, după Australia şi India.
Norvegia are o populaţie mică – mai puţin de 5 milioane de locuitori pe un teritoriu uriaş, ceea ce înseamnă mai puţin de un sfert din populaţia României pe un teritoriu cu o treime mai mare decât suprafaţa României. Dispunem de foarte mult spaţiu, prin urmare această combinaţie între o populaţie puţin numeroasă şi o suprafaţă mare cu resurse energetice uriaşe la dispoziţie, dintre care multe sunt regenerabile, demonstrează că am avut o serie de factori obiectivi de partea noastră în momentul în care am încercat să dezvoltăm o societate foarte preocupată de mediul înconjurător.
Norvegia a fost prima ţară din lume care a înfiinţat funcţia de ministru al mediului în 1974, şi care s-a întâmplat sa fie ocupată de o femeie, doamna Gro Harlem Bruntland. Aşadar, noi am avut primul ministru care a ridicat specific problemele de mediu şi aceasta a constituit expresia faptului că aceste preocupări s-au aflat, încă de atunci, la vârful priorităţilor agendei norvegiene.
Q: Care este explicaţia faptului că Norvegia a recunoscut, încă de timpuriu, necesitatea acordării de importanţă protejării mediului înconjurător? La vremea respectivă, Norvegia nu s-a confruntat cu probleme majore în acest domeniu…
A: Noi nu am avut probleme majore, cu toate acestea însă am realizat importanţa protejării mediului. În Norvegia există organizaţii neguvernamentale extrem de puternice care activează în acest domeniu. Norvegienii sunt foarte aproape de natură şi întotdeauna au fost aşa. Noi schiem, patinăm şi în general petrecem foarte mult timp în natură. Întotdeauna când este posibil să luam masa în aer liber, preferăm să o facem, chiar dacă asta înseamnă să îngheţăm puţin.
În anii ’70, Norvegia se situa pe locurile medii din punct de vedere al bogăţiei şi nivelului de trai. Există o serie de factori obiectivi care explică parţial acest fapt, însă de atunci încoace s-a înregistrat o creştere considerabilă a producţiei de petrol şi gaze. Guvernul norvegian a devenit unul dintre cele mai bogate din lume, aceasta însemnând că am avut resursele necesare pentru a promova politici de protejare a mediului în domenii variate.
Q: România a avut, de asemenea, o varietate de resurse naturale dar nu a ştiut cum să gestioneze problematica protejării mediului într-o manieră durabilă şi, ca urmare, se confruntă acum cu probleme majore privind poluarea. De ce credeţi că s-a întâmplat aceasta?
A: Nu doresc să critic România. Mediul înconjurător reprezintă probabil un aspect pe care oameni îl consideră a fi inclus în agenda politică în momentul în care o ţară dispune deja de un surplus economic cert, fiind astfel în poziţia de a privi mai departe decât doar a oferi cetăţenilor suficientă mâncare, locuinţe şi locuri de muncă. Desigur, acesta nu este cazul ţărilor în dezvoltare, în care creşterea economică este prioritară şi nu se ridică în mod deosebit problema poluării şi a emisiilor de CO2. Cele mai mari creşteri ale emisiilor de CO2 din ultimii ani le-au avut India şi China, cele două economii în dezvoltare din lumea a treia. Pe de o parte, trebuie înţeles faptul că aceste ţări vin după o lungă istorie de sărăcie, lipsă de creştere economică şi când în sfârşit au posibilitatea de a progresa şi de a oferi locuri de muncă cetăţenilor lor, bunăstare, bunuri de larg consum etc., atunci noi, ţările vestice, venim şi le cerem să se îngrijească mai mult de mediul înconjurător. Trebuie să înţelegem că aceasta nu este deocamdată prima lor prioritate, însă vor trebui să o prioritizeze deoarece suntem cu toţii dependenţi de mediul înconjurător. Provocarea în ceea ce priveşte emisiile de CO2 este o provocare care ne priveşte pe absolut toţi şi nu va putea fi soluţionată fără participarea acestor ţări. Dar aşa cum ştiţi, nici aceste ţări, precum nici SUA şi nici Rusia, nu s-au alăturat protocolului de la Kyoto.
Q: Norvegienii folosesc în principal transportul public in scopul de a reduce emisiile de CO2? Sunt maşinile hibrid populare în Norvegia?
A: Este dificil să vă ofer un răspuns general având în vedere că Norvegia este o ţară mare din punct de vedere al teritoriului şi există diferenţe considerabile între regiuni. În Oslo şi în oraşele mari, la fel ca oriunde în altă parte, oamenii îşi folosesc maşinile proprii. Aşadar, nu spun că noi nu avem probleme legate de emisiile de gaze provenite de la autovehicule. Avem, de asemenea, emisii provenite din industrie şi din producţia de petrol şi gaze. Însă, noi, ca şi ţară, suntem determinaţi să respectăm obligaţiile asumate prin protocolul de la Kyoto, care reprezintă intr-adevăr o provocare majoră.
Situaţia nu este chiar atât de simplă şi noi discutăm frecvent despre necesitatea de a spori calitatea transportului public, însă la fel ca majoritatea altor state tindem să încetinim aceste demersuri.
Cea mai mare provocare, însă, provine din sectorul producţiei de petrol şi gaze şi acesta este sectorul în care am luat cele mai radicale şi vaste măsuri pentru a implementa reduceri ale emisiilor. „Captarea şi Stocarea Carbonului” (CSC) reprezintă un program prin care guvernul norvegian cheltuieşte cel puţin 100 de milioane de euro pe an, pentru a dezvolta, împreună cu companiile de petrol şi gaze, o tehnologie care să capteze CO2 în centralele energetice. Scopul este de a capta CO2 înainte ca acestea să fie emise, ceea ce presupune utilizarea unei tehnologii foarte noi şi foarte solicitante. Acesta este un proiect de pionierat care se va derula până în anul 2014.
Acest proiect presupune o investiţie uriaşă, dar dacă va fi implementat va constitui un pas înainte considerabil care va schimba complet această industrie, cel puţin din punct de vedere al emisiilor de CO2 rezultate din producţia de gaz. Proiectul presupune construcţia unei soluţii complete CSC („retrofit”) pentru o centrală electrică pe gaz la Kårstø în Norvegia. Proiectul este în derulare conform planificării. Prin utilizarea acestei soluţii, s-a planificat captarea a 100.000 de tone de CO2 pe an din emisiile de gaze ale centralei, urmând ca acestea să fie ulterior transportate prin conducte pentru a fi stocate în siguranţă în formaţiunile geologice de sub fundul mării.
Este o tehnologie extrem de costisitoare, foarte solicitantă şi foarte complicată, dar utilizăm o parte din surplusul nostru de rezerve provenite din producţia de petrol şi gaze pentru a încerca să o dezvoltăm. Prim-ministrul norvegian a făcut o analogie în acest sens: „Acest proiect, dacă va fi de succes, va fi comparabil cu amerizarea pe lună a americanilor în 1969”.
Noi am mai venit cu o soluţie, dar care nu poate fi copiată în cazul centralelor pe gaz.
Producţia norvegiană de petrol si gaze se realizează în largul marii, în Marea Nordului, în Marea Norvegiană şi Marea Barents. În cazul producţiei din Marea Nordului, am reuşit să izolam CO2 de gazul care se produce şi apoi să retrimitem CO2 înapoi pe fundul mării (de unde este, de altfel, originar), soluţie care a fost chiar eficientă. Până acum s-au reaşezat înapoi în straturile de pe fundul mării circa un milion de tone de CO2.
Q: Pe lângă emisiile de CO2, România are o mare problemă cu reciclarea deşeurilor. În ţara noastră nu există unităţi moderne care să realizeze acest lucru, dar mai mult decât atât, populaţia nu este educată să respecte mediul înconjurător. Cum consideraţi că poate fi schimbată o astfel de mentalitate?
A: Permiteţi-mi sa fiu franc, deşi sunt oaspete al acestei tari. Acest aspect are legătura cu nivelul de dezvoltare economica, nivelul de trai, etc. Îmi aduc aminte din tinereţea mea că în Norvegia puteai vedea mormane de gunoi private, dar cu certitudine nu era permis să se arunce gunoiul oriunde. Răspunsul la aceasta problemă consta, cred eu, pe lângă creşterea nivelului de trai şi al resurselor economice, în manifestarea voinţei politice în acest sens reflectata prin legislaţie, prin aplicarea legislaţiei, prin măsuri punitive care sa facă neatractivă posibilitatea de a arunca gunoiul oriunde, schimbând în acest mod mentalitatea cetăţenilor. Toate acestea s-au petrecut în Norvegia. Un mic exemplu îl constituie cazul în care cumperi un produs într-o pungă de plastic sau sticlă, plăteşti garanţie pentru ambalaj, şi o recuperezi ulterior in momentul in care returnezi ambalajul. Devine astfel atractiv sa returnezi sticlele sau conservele goale la magazin. In cazul in care nu doreşti sa mergi personal, exista întotdeauna copii doritori sa colecteze garanţia pe ambalaje. Acesta este, aşadar, doar un mic exemplu privind modul in care pot fi gestionate aceste probleme. Apoi, desigur, trebuie organizata circulaţia deşeurilor, aceasta fiind din nou responsabilitatea autorităţilor, a guvernului, a clasei politice de a-şi asuma aceasta sarcina si de a o prioritiza in agenda.
România este în prezent membră a Uniunii Europene si este obligata prin normele UE sa respecte anumite condiţii, însă Uniunea Europeana nu poate reglementa absolut totul, prin urmare trebuie sa existe voinţă politică in ţară. Este necivilizat sa arunci gunoiul pretutindeni; trebuie să-ţi respecţi tara atât de mult încât să nu îi poluezi natura. Acestea merg mână în mână, alături de schimbarea mentalităţii cu ajutorul legislaţiei si sporirea atractivităţii activităţii de colectare a gunoiului.
Q : Credeţi că Partidul Ecologist din România ar trebui să aibă mai multă putere politică, astfel încât România şi poporul român să acorde mai multă atenţie protecţiei mediului?
A: În Norvegia nu avem partid ecologist, pentru că toate partidele doresc să fie mai mult sau mai puţin ecologiste. Este o concurenţă puternică intre acestea pentru a fi percepute drept « ecologiste ». Avem de asemenea organizaţii neguvernamentale puternice care sunt adesea foarte critice la adresa politicienilor, punându-i sub presiune prin aducerea permanenta în presă a problemelor de mediu. Consider, aşadar, că presa şi oameni cu aceeaşi profesie ca a dumneavoastră, au la rândul lor responsabilitatea de a se concentra pe acestea aspecte.
Q : Dar în România presa se concentrează în principal asupra corupţiei politicienilor şi ignoră problemele de mediu şi implicarea societăţii civile…
A: Este foarte bine că în România se acordă prioritate luptei anti-corupţie, dar este bine să se acorde atenţie mai multor idei în acelaşi timp, nu numai corupţiei. Norvegia este foarte interesată de problema corupţiei, căci noi acordăm finanţări destul de mari României – aproape o sută de milioane de euro în perioada 2009-2011. Deci, desigur, ne interesează corupţia, dar suntem deopotrivă interesaţi şi de mediu. Zonele prioritare ale asistentei noastre financiare in România sunt in principal legate de protecţia mediului, dezvoltarea durabilă şi eficienţa energetică.
România are un potenţial mare în multe domenii. România a fost una dintre marile ţări agricole din Europa înainte de Primul Război Mondial si in parte după al II-lea Război Mondial, însă înţeleg că, în prezent, un mare procent din produsele alimentare de pe piaţa românească, între 60% si 80%, provin din importuri, aceasta fiind o situaţie tristă. Vorbind despre mediu, ce pierdere mare este să imporţi asemenea cantităţi când le-ai putea produce în ţară. Transportul sporeşte poluarea şi costurile suplimentare. Aţi putea să cultivaţi aproape orice aici. Având in vedere că eu provin dintr-un mediu rural si am numeroase rude care sunt fermieri, acest fapt constituie un element trist pentru mine, respectiv să conduc prin România şi să văd aşa de multe pământuri arabile dar neutilizate. România va trebui să înveţe să folosească fondurile UE pentru agricultură în propriul său interes si să devină o ţară agricolă conducătoare în Europa, împreună cu alte ţări ca Franţa, Italia şi Danemarca. Desigur, sunteţi membri ai acestui club doar de un an şi nu te poţi aştepta ca totul să se întâmple aşa de repede, iar anul trecut, primul an al statutului de membru UE, aţi absorbit mai mult decât aţi plătit la UE. Eu sunt optimist şi cred că sunteţi pe drumul cel bun.
De asemenea, trebuie avut grijă să nu se distrugă vechea arhitectură din oraşe şi de la ţară. Cred că aceasta constituie un mare potenţial pentru turism. În Europa de vest noi am distrus prea mult şi totul a devenit, până la un anumit punct, stereotip. Sfatul meu ar fi ca România să încerce să aibă grijă de aceasta. Nu puteţi cere oamenilor să trăiască în case primitive şi în condiţii sărăcăcioase doar pentru a servi turismul, dar când dezvoltaţi şi modernizaţi, încercaţi să ţineţi cont de arhitectură, acolo unde este posibil.
Q : Cum vedeţi încercările UE de a scăpa de dependenţa faţă de gazul şi petrolul rusesc? Credeţi că o piaţă europeană a energiei, unificată şi integrată, ar putea fi o soluţie?
A: Mare parte a producţiei ruseşti de gaz este utilizată în Rusia, pentru consumul intern. Mai mult de 90% din producţia norvegiană de gaz este destinata exportului, deoarece noi avem suficientă energie de la hidrocentrale.
Norvegia este numărul doi după Rusia, iar Algeria pe locul trei, în ceea ce priveşte cele mai importante surse de gaz ale UE. Suntem aproape integraţi pe piaţa UE prin conductele noastre către Marea Britanie, Franţa, Germania şi Belgia. Suntem pentru o politică energetică integrată, dar nu cred că problema energiei va fi rezolvată in speţă doar printr-o politică UE mai omogenă. Este întotdeauna o problemă de resurse. Norvegia produce gaz atât de mult cât poate şi totul este exportat în UE. Cred că în cazul în care nu mai descoperim alte câmpuri masive de gaz, nu ne putem aştepta să se petreacă schimbări substanţiale. Gazul este o marfă deosebită. În mod normal este transportat prin conducte şi cel mai important lucru este să dezvolţi o reţea de conducte care sa implice toate ţările UE, ceea ce nu este cazul astăzi. Aşadar, acesta este cel puţin un domeniu în care noi sperăm că se vor înregistra progrese, şi mai mult, va exista conducta Nabucco care va diversifica sursele de gaz. Dezvoltarea unei pieţe de gaz mai omogenă şi mai integrată va constitui desigur un avantaj pentru Europa, însă disponibilitatea resurselor rămâne cel mai important aspect.