Reuniune a Misiunilor Nordice şi Baltice în România în cadrul conferinţei internaţionale din Târgovişte

Ultima actualizare: 24.05.2011 // Vineri, 20 mai, Ambasadorul Norvegiei, dl. Øystein Hovdkinn şi dna. Hilde Berit Eide, Consilier şi Şef-adjunct al Misiunii, au participat la cea de a doua conferinţă internaţională pentru studii baltice şi nordice din România – Regiunile Mării Negre şi ale Mării Baltice: confluenţe, influenţe şi încrucişări în epoocile modernă şi contemporană – organizată de către Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice (ARSBN).

Scopul acestei conferinţe este de a investiga influenţele dintre civilizaţiile din zona nordică, baltică şi regiunea Mării Negre, din Evul Mediu până în epoca contemporană. Complexitatea acestor legături este descoperită atât la nivelul relaţiilor politice, diplomatice sau militare, precum şi în ceea ce priveşte contactele de natură comercială, socială sau culturală dintre aceste civilizaţii. Aceste aspecte reprezintă tema lucrărilor prezentate în cadrul conferinţei şi reunite apoi în Revista Română de Studii Baltice şi Nordice, o publicaţie bianuală, multidiciplinară, publicată de ARSBN.

 

În deschidere, dl. Silviu Miloiu, director al ARSBN şi moderator al conferinţei, a invitat reprezentanţi ai Ambasadelor Norvegiei, Finlandei, Suediei şi Lituaniei, precum şi reprezentanţi ai Consulatelor Estoniei, Letoniei şi Islandei să prezinte o scurtă istorie a relaţiilor diplomatice stabilite între statele pe care le reprezintă şi România.

 

În alocuţiunea sa, E.S. Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei, a evidenţiat câteva date esenţiale din istoria relaţiilor diplomatice dintre ţara sa şi România. De asemenea, după o prezentare succintă a relaţiilor actuale dintre cele două ţări, E. S. a concluzionat că există un mare potenţial de cooperare şi că Ambasada doreşte să aibă un rol activ în exploatarea şi dezvoltarea oportunităţilor de cooperare.

 

Conferinţa a reunit participanţi din România, Austria, Finlanda, Suedia, Grecia, Estonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, SUA, etc care şi-au prezentat cercetările pe parcursul celor două zile ale conferinţei.

 

Evenimentul a fost precedat de vernisajul expoziţiei  de documente istorice şi diplomatice intitulată Douăzeci de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre Lituania şi România,  şi găzduită de Sala de Expoziţii a Complexului Muzeal Curtea Reglă din Târgovişte.


participare în reţea   |   print