Norvegia este pe aceeaşi latitudine cu Alaska, Groenlanda şi Siberia, însă, în comparaţie cu aceste zone, Norvegia are o climă plăcută.
Vara
De la sfârşitul lunii iulie până la începutul lunii august, este cel mai cald şi zilele sunt lungi şi însorite. Temperaturile lunilor iulie şi august pot ajunge până la 25°C - 30°C, iar umiditate nu se înregistrează aproape deloc.
Temperatura apei mării poate ajunge la 18 °C sau mai mult, astfel înotul este un mod plăcut de a-ţi petrece timpul.
Pe partea estică a munţilor sudici, inclusiv coasta de sud, între Mandal şi Oslo, este cea mai caldă şi stabilă vreme.
Chiar şi mai în nord, temperaturile din timpul verii sunt destul de plăcute – uneori ajungând la peste 25 °C.
Totuşi, în timpul verii poate fi o vreme schimbătoare şi umedă, în special în Norvegia de vest, centrală şi de nord.
Dacă doriţi să trăiţi experienţa soarelui de la miezul nopţii (midnight sun), trebuie să călătoriţi în nordul ţării, dincolo de Cercul Polar.
Toamna
Toamna, peisajaul este pictat în culori aurii. În septembrie, temperatura scade treptat, fiind numai bună pentru culesul fructelor de pădure şi al ciupercilor.
Toamna, pământul pierde mai multă căldură decât marea, astfel, zonele de coastă înregistrează temperaturile cele mai ridicate. În septembrie, partea exterioară a fiordului Oslo înregistrează de obicei mediile de temperatură cele mai ridicate. Mai târziu în toamnă, cele mai călduroase zone se află pe coasta Rogaland şi Hordaland.
Iarna
Iarna, o mare parte din Norvegia se transformă de obicei într-un paradis al zăpezii.
Zonele joase din interiorul ţării, atât în partea de sud, cât şi în partea de nord a Norvegiei, pot prezenta medii de temperatură foarte scăzute. Temperaturile pot coborî sub -40° C în zonele din Finnmark, Troms, Norvegia Centrală şi de Est, chiar dacă aceasta nu se întâmplă în fiecare iarnă.
Spre deosebire de acestea, zonele de coastă înregistrează ierni blânde. Totuşi, în aceste zone pot apărea frecvent vijelii, ploaie şi nori.
Primăvara
Din mai până la mijlocul lunii iunie, peisajul este cel mai spectaculos, cu copacii şi florile care revin la viaţă, zăpadă în munţi şi apa din topirea zăpezilor umflând cascadele. Livezile în floare de-al lungul fiordului Hardanger în luna mai par nişte imagini din paradis.
În luna mai, există câteva sărbători legale, iar norvegienii profită din plin de acestea pentru a sărbători venirea primăverii după o iarnă lungă.
Primăvara este anotimpul când diferenţa de temperatură dintre zonele sudice şi nordice este cea mai mare. Primăvara este şi perioada când diferenţa de temperatură între zi şi noapte este cea mai mare.
Primăvara devreme, o zonă în apropierea coastei de vest înregistrează de obicei cele mai înalte temperaturi medii, însă în luna mai, cele mai înalte temperaturi sunt înregistrate în zona sudică a Norvegiei de Est şi Sud.
Primăvara, vremea poate varia foarte mult. Sunt zile când este suficient de frig pentru ninsoare şi zile când este atât de cald încât se poate sta la soare. În lunile de primăvară poate fi mult vânt.
Ţineţi minte că vremea şi temperaturile se pot schimba foarte repede, în special în munţi. Fie că este vară sau iarnă, toamnă sau primăvară – pregătiţi-vă pentru regiunile sălbatice, purtaţi încălţăminte bună şi haine călduroase.
Temperaturi medii în timpul zilei
|
|
Oslo |
Bergen |
Trondheim |
Bodø |
Tromsø |
|
Ianuarie |
-2.3 |
2.7 |
-1.6 |
-1.3 |
-3.8 |
|
Februarie |
-1.3 |
3 |
-0.7 |
-0.9 |
-3.1 |
|
Martie |
2.4 |
4.9 |
2.1 |
-1 |
-1 |
|
Aprilie |
7.3 |
8 |
5.1 |
3.8 |
1.7 |
|
Mai |
14 |
12.9 |
10.5 |
8.5 |
6.1 |
|
Iunie |
17.6 |
15.1 |
13.2 |
11.8 |
11 |
|
Iulie |
19.9 |
16.6 |
15.3 |
14.1 |
13.7 |
|
August |
18.7 |
16.3 |
14.9 |
13.8 |
12.5 |
|
Septembrie |
13.7 |
13.3 |
11.3 |
10.7 |
8.4 |
|
Octombrie |
8.1 |
9.8 |
6.7 |
6 |
3.3 |
|
Noiembrie |
2.3 |
5.8 |
1.8 |
1.7 |
-1 |
|
Decembrie |
-1.4 |
3.3 |
-1.1 |
-0.5 |
-3 |
|
Sursa: Meteorologisk institutt |